Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Sporuri salariale mai mari pentru profesori

18 aug. 2023,, 17:00   Societate
3385 0

Cadrele didactice vor beneficia de sporuri mai mari pentru dirigenție și verificarea lucrărilor scrise de elevi, din 1 septembrie 2023.

În limita bugetelor de care dispun, administrațiile instituțiilor vor putea acorda sporuri mai mari și pentru administrarea cabinetelor și activitățile în care sunt încadrați copiii cu cerințe educaționale speciale.

Sporurile vor constitui în total cel mult 10% din bugetul anual destinat salarizării cadrelor didactice, transmite Noi.md cu referire la IPN.

Un cadru didactic care are o clasă de 35 de elevi va putea beneficia de un spor pentru dirigenție de cel mult 880 de lei, față de circa 560 de lei cît era anterior, urmînd ca fiecare instituție să stabilească suma în funcție de resursele disponibile, precizează Ministerul Educației și Cercetării.

Sporul va fi acordat pentru timpul lucrat în anul de studii, începînd cu 1 septembrie și pînă la 31 august, inclusiv pe perioada vacanțelor, prevedere care anterior lipsea.


De asemenea, sporul pentru verificarea lucrărilor scrise, administrarea cabinetului, precum și pentru activitatea cu elevii cu CES va putea fi acordat pentru timpul efectiv lucrat în perioada 1 septembrie –- 31 mai, inclusiv în perioada vacanțelor de toamnă, iarnă, primăvară și de Paști.

Calcularea sporurilor cu caracter specific se va face anual în raport cu salariul de funcție al învățătorului la clasele primare și cel al profesorului în învățămîntul secundar. Calculele se vor face în baza numărului de elevi înregistrați la data de 1 octombrie a fiecărui an școlar.

6
2
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?