Poliţist din Moldova: Da, am credit. Vreau să lucrez acasă. Vreți, creați-mi dosare penale

Poliţist din Moldova: Da, am credit. Vreau să lucrez acasă. Vreți, creați-mi dosare penale

Un polițist de frontieră din Ungheni își declară susținerea pentru Guvernul condus de Maia Sandu. Acesta a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care a spus că nu recunoaște și nu se supune „vechiului Guvern”.

„Da, sînt polițist. Da, am credit. Dar, după cîte știu, sînt apolitic. Vreți – dați-mă afară. Vreți – eliberați-mă. Vreți – creați-mi dosare penale, căci de asta sînteți în stare, dar eu nu recunosc și nu mă supun vechiului guvern. Acceptați pierderea la fel cum și eu îmi asum riscurile de a fi eliberat de voi, apropo, ilegal. Eu sînt tînăr, am 22 de ani, vreau să muncesc acasă, nu să plec peste hotare. Deși, spre asta tind. Mi-ați mărit salariul? Nu, nu cred, căci mi-ați tăiat din alte părți. Uitați-vă cît achit gazda, comunalele, mîncarea și cu cît rămîn să supraviețuiesc. Eu vreau să-mi creez familie acasă, nu peste hotare, eu vreau să am copii, dar nu îmi reușește, pentru că prea mult mă costă”, a spus Dan Usurelu în mesajul său.

Întrebat de ce a decis să susțină Guvernul condus de Maia Sandu, Dan Usurelu a declarat că susține ce e drept.

„Doar eu știu cum îmi fac serviciul și, în afară de asta, mai lucrez la construcții pentru a-mi putea plăti contractul la universitate (Dan își dorește să continue studiile la USM, n.r.) , numai eu știu cum ei zic că ne-au marit salariile, deși, de fapt, nu este așa. Deci, sîntem amăgiți din toate părțile, iar ei se laudă cu minciuni”, a mai spus polițistul.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load