Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Pericol la Soroca: Pietrele desprinse de pe o stîncă prezintă risc pentru șoferi

9 apr. 2023,, 14:00   Societate
3821 0

Mai multe pietre s-au desprins de pe stînca Bechir, de la marginea municipiului Soroca, și au căzut pe drumul care duce spre Chișinău.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă fenomenul este unul destul de periculos.

Cauza ar putea fi ploile din ultimul timp, care au răzmuiat pămîntul, iar acest lucru ar fi dus la lunecarea pietrelor, transmite Știri.md cu referire la observatorul.md.

Responsabilii de la Soroca au și o soluție în acest caz.

„După zid teritoriul aparține Agenției Moldsilva și noi nu putem efectua careva lucrări de întărire acolo. O să întrebăm Administrația de Stat a Drumurilor dacă ne permit să reparăm și ridicăm zidul de piatră de la marginea șoselei”, a declarat că Ion Cojocaru, șeful S.A. „Drumuri Soroca”.


„Zidul ar putea să nu protejeze drumul, fiindcă un bolovan mai mare căzut din vîrful stîncii, l-ar putea dărîma sau trece peste el”, explică responsabilii Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Soroca.

„Soluția ar putea fi ridicarea zidului, fiindcă în această zonă el este stricat, trebuie reparat și înălțat. În zona noastră probabil vom apela la specialiști, pentru a pune o plasă din metal. Angajații noștri sînt specialiști în protecția arborilor, noi răspundem de vegetație, dar nu sîntem experți în astfel de lucrări”, a declarat directorul Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Soroca, Roman Gherasimov.

Șoferii sînt avertizați să fie prudenți atunci cînd circulă pe acest drum.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?