X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4033

Cele mai periculoase drumuri din lume

26 mar. 04:31   Externe
1994 0

Sentimente de libertate, aventuri la cote maxime și priveliști care îți taie respirația la fiecare pas. Toate acestea pot fi experimentate dacă alegi să te aventurezi pe cele mai periculoase drumuri din lume.

Te vei considera unul dintre cei mai curajoși oameni din lume. Iată trecătorile în care mulți șoferi își riscă viața, transmite stiridinlume.ro.

1. Cele mai periculoase drumuri din lume. Drumul tunelului Guoliang din China

Traducerea denumirii tunelului Guoliang este „Drum care nu tolerează greşelile”. Construit, în mare parte,de mîna a 13 localnici din Munţii Taihang, care şi-au dat şi viaţa pentru a duce la bun sfîrșit lucrarea. Deși tunelul montan măsoară doar 4 m şi jumătate înălţime pe 3,65 m lăţime, stînca oferă o privelişte absolut incredibilă prin cele 30 de „ferestre” săpate în stîncă. Nu numai că este unul dintre cele mai abrupte și periculoase drumuri din lume, dar a devenit și una dintre atracţiile turistice de top din zonă.


2. Autostrada Karnali

Karnali Hwy se regăsește în vestul Nepalului, fiind un alt drum care pune şoferii în pericol de moarte. Circa 50 de persoane îşi pierd viaţa anual pe acest drum. Chiar şi bicicliştii dornici de aventuri la cote înalte au probleme pe acest traseu. Vehiculele tind să alunece pe pete de ulei, să cedeze în zonele abrupte sau să fie avariate din gropilor.

3. Cele mai periculoase drumuri din lume. Vechiul drum Yungas din Bolivia

Numit şi „Drumul morţii”, Yungas este considerat unul dintre cele mai periculoase din lume. Leagă localităţile La Paz şi Coroico şi traversează stînci cu vedere la canionul întins. Are atît de multe viraje strînse, care îi pune la grea încercare pe șoferi. Anual, peste 200 de persoane cad cu camioanele, maşinile sau autobuzele publice care ies de pe acest drum.

4. Podul peste rîul Vitim, Siberia

Podul Vitim s-ar putea numi şi Victim, dacă este să ne luăm după reputația sa. Din fericire, nu au fost raportate accidente mortale, lucru explicat probabil de faptul că nu foarte mulți se aventurează pe acest pod. Structura este foarte veche și, deși este suficient de lată pentru o maşină obişnuită, nu are parepete şi nu există balustrade.

5. Cele mai periculoase drumuri din lume. Trecătoarea Los Caracoles, Chile

De pe această trecătoare din Chile este cea mai bună vedere spre cel mai înalt vîrf al Argentinei, Aconcagua. Multitudinea de curbe îți dau cele mai crunte amețeli, iar răbdarea trebuie să fie un punct forte dacă te aventurezi pe acest drum, mai ales dacă ești blocat în spatele unei mașini mari. Accesul este destul de limitat din cauză că, în cea mai mare parte din an, drumul este acoperit de zăpadă.

6. Autostrada Bayburt D915, Turcia

Multă vreme considerată cea mai periculoasă șosea din lume, autostrada Bayburt a fost construită de soldații ruși în 1916, în muntele Soganli. Are 179 de km, iar porțiunea dintre Of și Bayburt este considerată cea mai grea. Cele 29 de curbe sînt la limită, iar parapetele de protecție lipsește.

7. Trecerea Zoji La, India

Deși mulți ar spune că sînt atrași de drumurile pitorești și le-ar prefera într-o vacanță, un itinerariu pe acest drum i-ar face, măcar pentru moment, să își schimbe părerea. Aici, este imposibil să te bucuri de împrejurimi pentru că nu există garduri de protecție. Deși au fost construite multe drumuri pe minunatul munte Himalaya, localnicii folosesc foarte mult acest drum pentru a face naveta spre și de la muncă… După cum se poate vedea și în fotografie.

1
0
1
5
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?