COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Moldova cere ajutorul României în lupta cu COVID-19

Moldova cere ajutorul României în lupta cu COVID-19

Republica Moldova cere ajutor din partea României pentru obținerea vaccinurilor Anti-Covid-19 și a medicamentului Remdesevir utilizat în tratamentul Covid-19, solicitat de România prin mecanismul de cooperare a Comisiei Europene.

Aceasta după ce Eremei Priseajniuc, Directorul General al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a avut ieri, 12 august, la București, o întrevedere cu Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne al României, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, transmite Știri.md.

“Rugămintea noastră este să examinați posibilitatea includerii Republicii Moldova în această solicitare pentru obținerea medicamentului Remdesevir, precum și a vaccinurilor Anti-Covid-19, pentru inițierea imunizării populației Republicii Moldova, în special din grupurile de risc major din țara noastră (lucrători medicali, persoane vîrstnice, persoane cu comorbidități, copii etc.)” a menționat Eremei Priseajniuc.


În context, Raed Arafat a declarat că suportul continuu pentru Republica Moldova rămîne o prioritate pentru el și pentru instituția pe care o conduce, în special pe domeniile ce țin de colaborarea pe linia situațiilor de urgență și creșterea rezilienței, dar și alte acțiuni de consolidare a relațiilor România-Republica Moldova pe domeniile de competență.

Amintim că Igor Dodon și-a exprimat interesul R. Moldova pentru vaccinul dezvoltat la Moscova, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat că primul vaccin din lume împotriva noii infecţii cu coronavirus a fost înregistrat în Rusia.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load