Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

„Metalferos” are un nou administrator interimar

22 oct. 2021,, 08:34   Societate
7499 2

Andrei Ivancov a fost numit director interimar al Societăţii pe acţiuni „Metalferos”, după ce fosta conducere a fost eliberată în baza cererii de demisie. Noul administrator al întreprinderii a fost prezentat colectivului de către șeful Agenției Proprietății Publice (APP), Eugeniu Cozonac, transmite Noi.md cu referire la moldpres.md.

Directorul APP a declarat că schimbarea era absolut necesară. „Am siguranța că noul director interimar, care este un adevărat profesionist, va veni cu idei bune, cu un plan de dezvoltare ambițios care va crește productivitatea și prestigiul întreprinderii. Provocările sînt majore în domeniul pieței metalelor, însă atunci cînd există voință și pricepere, compania se dezvoltă, iar țara are doar de cîștigat”, a relevat Eugeniu Cozonac.

Noul director interimar susține că este pregătit și dispus să-și concentreze cunoștințele și întreaga experiență pentru dezvoltarea și reabilitarea numelui întreprinderii. „Voi fi deschis pentru comunicarea cu fiecare dintre angajați. Vreau ca prin munca pe care o vom face împreună, să schimbăm imaginea și percepția pe care o au oamenii despre această întreprindere. Sarcina noastră primordială, reieșind și din legislația în vigoare care presupune liberalizarea pieței metalelor, va fi stabilirea unui nou lanț de comerț”, a menționat Andrei Ivancov.

Andrei Ivancov a activat anterior în calitate de director-adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie, după care a ocupat funcția de șef de direcție în cadrul APP. A condus Societatea pe Acțiuni RED-Nord și Întreprinderea de Stat Nodul Hidroenergetic Costești.

S.A. Metalferos a fost fondată acum aproape 70 de ani, iar în prezent are trei secții de activitate. Este o întreprindere de colectare, păstrare, prelucrare, sortare, comercializare și export a resturilor și deșeurilor de metale feroase și neferoase. Deține filiale în şase raioane ale țării și are, în total, circa 200 de angajați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?