X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Încă o bancă a aderat la Programul de stat „Prima casă”

5 apr. 2018,, 15:00   Societate
2718 0

Încă o bancă din Moldova s-a alăturat Programului de stat „Prima casă”, iar numărul lor total a crescut la patru.

Acest fapt a fost comunicat de către Ministerul Finanțelor, care a menționat că, începînd de astăzi, 5 aprilie, Banca Comercială Mobiasbancă – GSG recepționează de la cetățeni cereri privind creditarea prin intermediul programului guvernamental „Prima casă”, prin cele 53 de sucursale din toată țara. Este a patra bancă de pe piața autohtonă care și-a inclus în portofoliu acest produs social, relatează Noi.md.

Programul extinde accesul la creditul ipotecar către persoanele tinere. Întrucît acest program este realizat prin intermediul garanției de stat, produsul devine mai accesibil în comparație cu alte credite imobiliare. La momentul actual, rata anuală cu care se va opera constituie aproximativ 9,03%.

Beneficiari ai programului „Prima casă” pot fi toți cetățenii Republicii Moldova cu vîrstă de pînă la 45 de ani, care au un loc de muncă oficial. Persoanele interesate de Program nu trebuie să aibă un alt imobil sau credit ipotecar activ, iar salariul lunar trebuie să fie de două ori mai mare decît rata lunară. Totodată, veniturile obținute peste hotare de soție, soț sau rudele de gradul întîi ale celor care vor accesa Programul vor fi considerate eligibile. Locuințele trebuie să fie finalizate, date în exploatare și înregistrate în Registrul bunurilor imobile al Agenției Servicii Publice. Termenul de rambursare a creditului ipotecar, cu excepția achitării anticipate a acestuia, va fi de pînă la 25 de ani.

Implementarea programului va fi realizată prin intermediul ODIMM, care este delegată să emită garanții în numele statului în favoarea băncilor participante la Programul „Prima casă”. Creditele bancare destinate procurării locuințelor în cadrul Programului vor fi garantate de stat la o cotă de 50% din soldul creditului.


Reamintim că cererile de acordare a creditului ipotecar vor fi depuse în orice filială a băncilor partenere din mun. Chișinău și întreg teritoriul țării. Detalii despre Programul de stat „Prima casă”: condiții, lista actelor necesare, băncile participante etc. pot fi accesate pe pagina web www.primacasa.gov.md. De asemenea, persoanele interesate pot obține un răspuns detaliat, sunînd la numărul de telefon (022) 22 60 65.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?