X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Fostul șef al IGP a comentat acuzațiile care i se aduc

4 aug. 2021,, 17:22   Societate
2060 0

Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP) și ex-ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, a venit cu o reacție prin intermediul avocaților săi, după ce a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13.

Pe pagina sa de Facebook, el a declarat că arestul preventiv este ilegal, iar acuzațiile care i se aduc sînt nefondate.

Alexandru Pînzari este de părere că motivele plasării sale în arest sînt altele decît cele invocate oficial, precizînd că dacă s-ar fi urmat strict legea, nu s-ar fi ajuns nici măcar la începerea urmăririi penale, nemaivorbind de arest.

„Toate acțiunile mele au fost perfect legale și cei ce instrumentează dosarul cunosc perfect acest lucru. Ca să nu mai vorbim deja că arestul preventiv e o măsură extremă, care se aplică în condiții strict stabilite de lege. În cazul meu, nici vorbă de astfel de condiții nu este. Deci, și arestul preventiv e ilegal, și acuzațiile ce mi se aduc sînt nefondate”, a scris fostul șef al IGP.

Amintim că magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis integral demersul procurorilor pe 1 august curent. Și atunci Alexandru Pînzari s-a declarat nevinovat și a spus că este un dosar făcut la comandă. Procurorul de caz a precizat că a fost nevoie ca acesta să fie plasat în arest pentru a nu fi influență desfășurarea anchetei, întrucît, Alexandru Pînzari are statut în societate. Precizăm că acesta a fost reținut pe 30 iulie în dosarul fostei Direcții nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații (INI).


În dosarul fostei Direcții nr. 5 a INI mai sînt vizați președintele FEA, Dorin Damir, șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru și un inspector de la Poliția de Frontieră. Celor trei le-a fost prelungită măsura de arest preventiv cu încă 30 de zile.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 din cadrul INI, acțiunile cărora sînt cercetate prin prisma a cinci componențe de infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?