X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Directorul CFM: "Datoriile salariale ar putea fi achitate pînă la sfîrșitul anului"

10 aug. 2021,, 11:40   Societate
3452 1

Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" continuă să achite restanțele salariale. În iulie, o parte dintre feroviari și-au ridicat deja salariile pentru luna ianuarie. Iar în august, se preconizează achitarea salariilor pentru alte luni restante.

Noul director al Căii Ferate din Moldova (CFM), Oleg Tofilat, este încrezător că situația se va normaliza, pentru că deja există primele semnale pozitive, scrie vocea.md.

”Cînd zic asta, mă refer inclusiv la situația politică din țară, la faptul că avem deja un parlament cu majoritate aleasă, la faptul că vom avea un guvern funcțional. Până acum, am căutat toate soluțiile fără a conta pe ajutor din partea statului. Astăzi, când avem o situație politică cât de cât stabilă, nu exclud că vom reuși și din alte surse să achităm restanțele până la sfârșit de an”, ne-a spus Oleg Tofilat.

Creditul de la bancă, pus pe standby

Acum o lună, după numirea în funcție a noului director, Oleg Tofilat, CFM anunța că a indentificat o soluție pentru ca angajații care nu și-au ridicat salariile de jumătate de an să poată fi ajutați. Mai exact, întreprinderea le propunea muncito¬rilor să meargă la bancă și să semneze un contract de credit de consum în mărimea restanței salariale, pentru un termen de la 36 până la 60 de luni. În scurt timp, angajatul ar fi urmat să primească pe card suma, iar compania se obligă să achite dobânda creditului și comisionul de administrare, în timp ce persoanele vor plăti lunar creditul. Ulterior, când CFM se va afla într-o situația financiară mai bună, ar fi urmat să le plătească oamenilor salariile. Ideea însă nu a fost văzută cu ochi buni de către angajați.

"Reticența oamenilor era legată și de faptul că se achita salariul neregulat. În luna iulie, noi am achitat întregul salariu, cel puțin un salariu restant, și am reușit acest lucru din încasări proprii. Am mărit volumul de lucru, respectiv, au crescut înca¬sările. Și exact așa vrem să facem și în luna august și nu văd de ce nu și în luna septembrie. Revenim la normalitate, iar odată cu asta va crește și optimismul angajaților. Poate că nici nu vom avea nevoie de acele credite de la bancă, varianta propusă inițial. Este obligația mea, ca administrator, să le ofer soluții angajaților. Eu nu vreau ca colegii mei feroviari să depindă de faptul cât de repede ne vom înțelege noi cu Guvernul, dacă vom găsi soluții sau nu. Eu vreau ca oamenii să-și trăiască viața liniștit și să-și rezolve problemele. Nu-mi fac griji. Optimismul meu este mai mare decât atunci când am decis să candidez pentru această funcție”, a conchis directorul CFM, Oleg Tofilat.


Sindicatele sînt optimiste

Faptul că încep să se schimbe spre bine lucrurile ce țin de achitarea restanțelor sa¬lariale de la CFM o confirmă și președintele Federației Sindicale a Feroviarilor din Moldova, Ion Zaporojan.

„Angajații din cele 38 de filiale ale CFM și-au primit luna trecută o parte din sala¬riile restante. S-au achitat și cotizațiile de membru de sindicat. Luna aceasta ni s-a promis că o să fie achitate restanțele pentru luna iunie și pentru alte luni. Mai sunt restanțe pentru lunile februarie, martie, aprilie, mai și iunie. Dacă nu ne ajută statul, nu este real să ne descurcăm. Numai cu suportul statului putem să depășim situația de criză în care este Calea Ferată din Moldova”, este de părere Ion Zaporojan.

Cât privește creditele bancare care le-au fost propuse angajaților, acesta susține că nimeni dintre muncitori nu a fost de acord cu această soluție.

„Angajații nu sunt de acord. Dacă intri în Joc cu banca și nu rambursezi suma la timp, apar probleme serioase. Ei și așa au credite luate de la alte bănci, să mai ia și unul ca acesta? Colectivul nu este de acord”, a menționat președintele Federației Sindicale a Feroviarilor din Moldova.

La finele anului 2020, datoria creditoare a CFM constituia peste 459 de milioane de lei, iar restanțele salariale se cifrau la 35,5 milioane de lei. În prezent, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) exercită urmărirea penală privind delapidarea patrimoniului întreprinderii de stat CFM în proporții deosebit de mari, acțiuni comise de un grup criminal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?