X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Din bugetul de stat se vor aloca bani pentru educația digitală a profesorilor

10 sep. 2020,, 07:30   Societate
2009 0

Din bugetul de stat se vor aloca mai mulți bani pentru educația digitală a profesorilor, care sînt nevoiți să facă ore online pe timp de pandemie.

În același timp, cadrele didactice care vor avea ore suplimentare vor primi adaos la salariu. Anunțul a fost făcut de deputata Partidului Socialiștilor, Alla Darovannaia, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

„În condiții de pandemie, când pentru trei luni a fost sistat procesul educațional, când erau derutați atât profesorii, cât și copiii, autoritățile în comun cu corpul profesoral au pregătit noul an de studii și apreciem eforturile celor care au reușit să relanseze procesul educațional. Acum avem trei priorități: asigurarea calității studiilor în condiții de pandemie, protejarea sănătății celor implicați în procesul educațional și dezvoltarea educației digitale”, a spus Alla Darovannaia.

Deputata PSRM a precizat că pentru educația digitală a cadrelor didactice sînt prevăzuți 300 de mii de lei, iar alte cinci milioane de lei, pentru biblioteca digitală.

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a examinat, în cadrul ședinței de ieri, 9 septembrie, un proiect de lege în susținerea cadrelor didactice în condițiile COVID-19. În special, se propun modificări la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Acestea prevăd că pentru perioada primului semestru al anului de studii 2020-2021 nu se limitează volumul activității didactice desfășurate de cadrele didactice, inclusiv cu funcții de conducere, în instituțiile de educație timpurie, învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar.

Astfel, în cazul insuficienței de cadre, conducătorii instituțiilor de învățământ pot stabili cadrelor didactice un volum maxim de lucru de până la 1,5 norme didactice, iar pentru cadre didactice din învățământul artistic – până la 2 norme. Cadrele didactice cu funcții de conducere vor avea dreptul la până la 0,5 din norma didactică.

Comisia a aprobat raportul la proiectul de lege, pentru prima lectură. După examinarea amendamentelor, acesta urmează să fie supus dezbaterilor în cadrul ședinței plenare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?