Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

Deputat român: ”Navigarea canalului Bîstroie este o linie roșie pentru România”

22 feb. 2023,, 15:15   Societate
5842 0

Navigarea canalului Bîstroie este o linie roșie pentru România, iar Guvernul român trebuie să se pună la masa de discuții cu omologii ucraineni și să discute mai multe probleme care sau adunat în ultima perioadă, printre care drepturile minorităților din Ucraina, la bisericile ortodoxe românești din Ucraina, canalul Bîstroie și apa potabilă de pe Nistru pentru cetățenii Republicii Moldova.

Declarația a fost făcută în cadrul unei ședințe a Camerei Deputaților din România de deputatul neafiliat, Anamaria Gavrilă.

”Guvernul de la Kiev se laudă că a reușit să facă canalul Bîstroie unul navigabil și să navigheze cu vase de mari dimensiuni. Acest lucru a fost interzis de către UE și organismele internaționale de peste 20 de ani. Ucrainenii se folosesc de narativa fricii că vor lăsa rușii să vină peste noi pentru ca să îi lăsăm să facă orice și asta de luni de zile. Nimic nu le mai stă în cale nici măcar delta Dunării, distrugerea deltei Dunării un eco sistem protejat de patrimoniul Unesco. Ucrainenii spun că au făcut aceste lucrări în informînd UE, România și Comisia Dunării cu toate că declarațiile oficalilor români contrazic aceste afirmații. Însă, vrem să credem că PNL, PSD și UDMR chiar au știut ce se întîmplă și au știut exact și de cînd se întîmplă pentru că astfel, altfel Guvernul României ne spune că România, o țară cu servicii de informații cu baze NATO pe teritoriul său habar nu are ce face o țară vecină care este în conflict armat ceea ce pune sub semnul întrebării întreaga guvernare a României”, a spus deputatul.

Totodată, aceasta a menționat că Ucraina sfidează de mai mulți ani Republica Moldova prin faptul că își propune să construiască pe Nistru cel mai mare complex hidro-energetic din Ucraina, care ar putea să creieze o adevărată catastofă umanitară.

”Această atitudine de sfidare a unui stat vecin nu este străină de Ucraina, face asta de 15 ani cu RM pentru că RM folosește 80% din apa potabilă vine de pe Nistru, iar ucrainenii se ambiționează să construiască cel mai mare complex hidro-energetic din Ucraina și al șaselea din lume pe Nistru și astfel captează apa fiind în amonte provocînd un potențial dezastru în Moldova. Moldova este la risc de a fi o țară calamitată, speciaștii concluzionează în moldova s-ar putea crea o catastrofă umanitară cu sute de mii de refugiați, fără ca pe teritoriul țării să cadă măcar o bombă. Chiar crede Ucraina că poate să fie un stat puternic avînd tot timpul un conflict cu venicii săi, există limite iar în UE țările își știu limitele și le știu și pe cele ale venicilor lor. Navigarea canalului Bîstroie este o linie roșie pentru România, iar dacă guvernanții români nu sînt în stare să o spune, o spunem noi românii, pentru că guvernanții români sînt trecători, însă poporul român nu pleacă niciunde. Guvernul român trebuie să se pună la masă cu omologii ucraineni, avem foarte multe de discutat de la drepturile minoritățile, la bisericile ortodoxe românești din Ucraina, canalul Bîstroie și apa potabilă de pe Nistru pentru frații noștri basarabeni”, a mai spus Gavrilă.


De menționat că scandalul în jurul dorinței Ucrainei de a naviga pe canalul Dunării ia amploare. Comisia Europeană, care a cerut explicații Ucrainei cu privire la lucrările de dragare pe care le face în Delta Dunării.

„Comisia Europeană a solicitat informații suplimentare din partea autorităților ucrainene. Ministerul Transporturilor din Ucraina a răspuns că, într-adevăr, efectuează dragaj operațional (de întreținere). Ucraina a negat că ar fi în desfășurare sau planificate lucrări majore pe brațul Chilia al Dunării sau pe Canalul Bîstroe. (...) Comisia dorește să clarifice faptul că nu a fost implicată în niciun fel de lucrări pe care autoritățile ucrainene se presupune că le-ar fi executat”, se arată în declarația comisiei.

La rîndul său, Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României a menționat că autoritățile au cerut părții Ucrainene să înceteze toate lucrările pe Dunăre.

”Nu vreau să intru în dispute politice pe subiecte atât de serioase. Vreau să se soluționeze cât mai repede acestă chestiune. Noi am solicitat clar părții ucrainene, și ieri, ca dacă există astfel de lucrărri de adâncire să înceteze, pentru că ele nu au fost făcute cu acordul părții române. E grav, că în context apar narative care susțin că nu trebuie să mai acordăm sprijin Ucrainei”, a declarat Aurescu.

Mai mult decît atît, pentru a clarifica această situație Ambasadorul Ucrainei în România a fost convocat la Ministerul de Ministerul Afacerilor Externe din România, unde autoritățile române au cerut să li se permită să verifice lucrările din zona Canalului Bîstroe.

Dacă ne-am referi la hidrocentrala de pe Nistru, Complexul hidroenergetic nistrean a început să fie construit de către Ucraina în 1973 și prima unitate de producere a energiei hidroenergetice a fost lansată în 1983, urmată de cea de-a doua în 2002 și Centrala hidroelectrică prin pompare – în 2013.

Problema construcției unei hidrocentrale pe Nistru, care potrivit unor specialiști de mediu ar pune în pericol aprovizionarea cu apă a țării noastre, este pe agenda structurilor UE. Potrivit șefei statului, Maia Sandu acest subiect nu este ignorat de autoritățile de la Chișinău, dimpotrivă se duc numeroase discuții pe acest subiect cu partea ucraineană.

13
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?