Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cadrul de planificare a finanțelor publice pentru următorii trei ani, aprobat de Guvern

5 oct. 2022,, 17:15   Societate
2287 0

Cadrul Bugetar pe Termen Mediu (CBTM), în baza căruia urmează a fi elaborat bugetul anual, a fost aprobat în ședința de astăzi a Guvernului. Documentul se referă la perioada 2023-2025, având drept obiective pe termen scurt - atenuarea impactului economic al crizelor, direcționarea resurselor spre prioritățile de nivel înalt și corelarea cu finanțarea externă.

CBTM se bazează pe politici macroeconomice prudente și are la temelie bugetul rectificat pentru anul 2022 și prognoza macroeconomică pe perioada respectivă, elaborate de către Ministerul Economiei în august 2022.

Astfel, pentru perioada 2023-2025, se estimează că economia națională va reveni pe un trend ascendent, însă cu ritmuri mai lente decât s-a anticipat anterior, atingând o rată de creștere de 1,5% în 2023, de 3,6% în 2024 și de 4,2% în anul 2025.

Comparativ cu anii precedenți, CBTM 2023-2025 nu conține informații cu privire la măsurile fiscale noi, iar estimarea veniturilor bugetului public național este fundamentată pe prevederile legale în vigoare și tendințele recente de încasări bugetare.

Pe termen mediu se estimează că, până în anul 2025, veniturile bugetare vor fi în creștere cu 28,9% față de anul 2022, cheltuielile publice - cu 22%, iar deficitul bugetar se va încadra în limita de 4,0-6,0 la sută din PIB. Ponderea datoriei de stat în PIB se estimează cu o diminuare de la 40,4%, la sfârșitul anului 2022, până la 39,5% la sfârșitul anului 2025.


Majorarea veniturilor va fi susținută din contul măsurilor consolidării fiscale și vamale și restabilirii economice. Cheltuielile vor fi consolidate pentru asigurarea sustenabilității bugetului, protejând în același timp alocările de cheltuieli sociale și investiționale. Ponderea majoră în totalul cheltuielilor o vor reprezenta cheltuielile pentru sectoarele sociale (asigurarea și protecția socială, ocrotirea sănătății, educația).

Principalele priorități incluse în CBTM 2023-2025 și volumul estimărilor de resurse sectoriale vor ghida autoritățile publice în elaborarea propunerilor lor bugetare pentru anul 2023. În conformitate cu acestea, autoritățile publice centrale pot include propuneri pentru finalizarea sau raționalizarea programelor existente pentru a oferi finanțare programelor cu prioritate înaltă.

Prioritățile reformelor economice pe termen mediu derivă din Programul de activitate a Guvernului „Moldova vremurilor bune", Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și angajamentele asumate față de partenerii de dezvoltare și alte documente strategice sectoriale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?