X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Agenția Rezerve Materiale ar putea aplica sechestre pe bunurile operatorilor economici

22 mar. 2022,, 14:45   Societate
2354 0

Agenția Rezerve Materiale ar putea emite decizii executorii, care vor permite sesizarea executorilor judecătorești și aplicarea sechestrelor pe bunurile și mijloacele bănești ale operatorilor economici, care au admis consumul neautorizat al rezervelor de stat și de mobilizare sau au stocat bunurile într-o cantitate mai mică decît cea stabilită, notează Noi.md

Sechestrul va fi aplicat pînă la restituirea integrală a stocurilor diminuate. Asta se va putea întîmpla chiar dacă operatorul economic a contestat decizia Agenției Rezerve Materiale.

Acest lucru este prevăzut întru-un proiect de lege, pentru care membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, în ședința de astăzi, au aprobat raportul, cu vot unanim.

Proiectul de lege propune modificări la mai multe acte legislative, iar scopul acestora este de a aduce cadrul normativ în conformitate cu prevederile Legii nr. 104/2004 cu privire la rezervele de stat și de mobilizare, pentru a preveni riscurile de prejudiciere a intereselor statului.

Autorii inițiativei legislative menționează că, doar în ultimii cinci ani, bugetul statului a fost prejudiciat cu 4 609 206,84 de lei, din cauză că Agenția Rezerve Materiale nu a avut pîrghii legale să aplice sechestru pe bunurile și mijloacele bănești ale depozitarilor.


De asemenea, documentul mai prevede delimitarea clară a informațiilor din domeniul rezervelor de stat și de mobilizare, care trebuie să fie secretizate, pentru a evita interpretări.

Rezervele de stat și de mobilizare constituie stocuri de bunuri materiale, cu destinație specială, create cu scopul intervenției operative a statului pentru protecția populației și a teritoriului și pentru asigurarea funcționării stabile a economiei naționale și apărării țării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?