X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

A 2-a reuniune din anul 2022 a experților pentru protecția mediului

1 noi. 2022,, 17:20   Societate
1370 0

Astăzi, 1 noiembrie 2022, la sediul Misiunii OSCE din or. Tiraspol s-a desfășurat o nouă reuniune a experților pentru protecția mediului de pe ambele maluri ale Nistrului, la care au participat reprezentanții observatorilor și ai mediatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Pe agenda Grupurilor de lucru sectoriale au figurat mai multe probleme actuale precum: gestionarea bazinului râului Nistru, eficientizarea interacțiunii experților de la Chișinău și Tiraspol, efectuarea schimbului de informații privind monitorizarea calității mediului și alte subiecte ce țin de gestionarea domeniilor de care sunt responsabili.

O atenție specială a fost acordată aspectelor legate de combaterea braconajului și a pescuitului ilegal în bazinul râului Nistru, coordonarea intervalelor de timp pentru prohibiții în perioada de reproducere naturală a hidrobionților ș.a. măsuri efective în măsură să contribuie la protecția biodiversității fluviului.

De asemenea, Chișinăul a reiterat necesitatea asigurării accesului liber al reprezentanților Serviciului Hidrometeorologic de Stat la posturile hidrometrice amplasate în perimetrul regiunii transnistrene în vederea monitorizării regimului hidrologic al apelor de suprafață ale râului Nistru, precum și a asigurării liberei circulații a inspectorilor pentru protecția mediului, întru a efectua controalele necesare la companiile din regiune ce solicită obținerea actelor permisive în acest sens.

La fel, experții au reiterat necesitatea asigurării unei activități dinamice în cadrul grupurilor de lucru sectoriale și realizarea în modul stabilit a angajamentelor asumate în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?