X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Care este perioada potrivită în care să plantezi căpșunile

24 apr. 01:31   Externe
1099 0

Căpșuna, partea comestibilă, este, în realitate, fructul fals rezultat din îngroșarea receptaculului florii. Fructele propriu-zise sînt achenele/nuculele aflate la suprafața părții cărnoase (mai mult sau mai puțin adînc) în funcție de soi.

În general, fructele sînt sub formă de inimă (cordiforme), dar pot fi și conice, alungite ori sferice. Culoarea variază de la roșu deschis, luminos, pîna la roșu închis, tot în funcție de soi. Devin cărnoase după fertilizare.

Perioada optimă pentru plantarea căpșunilor

Căpșunile se cultivă cel mai ușor. Adoră solurile bogate și soarele. Pot fi plantate pe tot parcursul anului, cu preferință pentru sfîrșitul verii sau chiar începutul toamnei, cu condiția să existe posibilitatea irigării.

Cea mai optimă perioadă pentru plantarea căpșunilor este între mijlocul lunii august și mijlocul lunii octombrie. Plantele au astfel timp să se fortifice, înainte de debutul iernii și al frigului. Ele rodesc în anul următor.


Totuși, există soiuri numite repetate/remontate care produc la sfîrșitul verii căpșunile și care cer a fi plantate în martie-aprilie, cînd primăvara încălzește solul.

Ca avantaje, putem enumera: productivitate ridicată, debut precoce al fructificării și maturarea rapidă a fructelor, rezistență mare la boli, posibilitatea creșterii în aer liber, în sere și chiar acasă, o bună adaptabilitate la diverse condiții meteo, fructe mari și recolte bogate, calitate excelentă de păstrare, auto-polenizare (la multe soiuri moderne), aspect decorative, tufele cu flori roz sau fructe viu colorate, pot decora frumos grădinile.Cu toate acestea, căpșunile remontante sînt mai pretențioase în ceea ce privește condițiile de plantare și îngrijire.

Cum se face plantarea căpșunilor

Plantarea căpșunilor

1.Pregătirea solului de cultivare cu cel puțin o lună în avans

Îndepărtați orice buruiană sau deșeuri și încorporați gunoi de grajd sau compost bine descompus, cît și un îngrășămînt de bază în sol. Scoateți plantele din găleți după ce le-ați scufundat bine în apa de ploaie și le-ați scurs bine.
Plantați-le pe rînd, pe movile (pentru a evita orice risc de apă stagnantă) separate printr-o cale lată de circa 60 cm (pentru a facilita viitoarele culegeri). Distanțați-le la 30-40 cm.

Tatonați cu pămînt zona din jurul tulpinei, păstrînd distanța necesară între tulpini și între rînduri.

1.Nu îngropați gulerul rădăcinii

Plantați căpșunile fără a le împinge prea departe. Nu îngropați gulerul rădăcinii ca să nu putrezească și pentru ca apa de ploaie să nu stagneze.

2.Eliminați toate florile

Primăvara, după achiziționarea plantelor de căpșuni, îndepărtați florile deschise. Plantele vor fi stimulate și își vor concentra energia asupra înrădăcinării. Fructificarea va fi astfel mult mai abundentă.

3.Udatul în mod constant

Pentru fructe, căpșunii trebuie să fie bine udați. Dacă primăvara este uscată, fiți foarte atenți. Aduceți apă la căpșuni toată vara, pentru soiurile repetabile. Interveniți o dată pe săptămînă. Astfel, atacurile acarienilor vor fi limitate.

4.Adăugați îngrășăminte

Cînd v-ați apucat de plantaț, răspîndiți o mînă de îngrășămînt organic cu conținut ridicat de potasiu în jurul plantelor de căpșuni. Vara, repetați operația după prima recoltare de fructe.
Concluzii

Primăvara plantarea căpșunilor se face de la sfîrșitul lui martie, pînă la începutul lunii aprilie. Se sapă gropi conice, se introduce răsadul, se bătătorește pămîntul, se udă și se așteaptă.

Vara, aceste plante se introduc în sol în lunile iunie-iulie. Aici, de cele mai multe ori, se folosesc stoloni de căpșuni care au fost păstrați în depozite frigorifice.

Plantarea căpșunilor toamna are loc de la începutul lunii septembrie, pînă pe la mijlocul lui octombrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?