X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4014

Președintele raionului Orhei Dinu Țurcanu, în fața instanței

11 sep. 2023,, 16:21   Politică
4534 0

Președintele raionului Orhei Dinu Țurcanu se va prezenta, săptămîna viitoare, în fața instanței de judecată, în dosarul privind conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe.

Mai exact, pentru marți, 19 septembrie, este programată prima ședință – de pregătire a cauzei, transmite Noi.md cu referire la zdg.md.

Dinu Țurcanu este învinuit de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, pentru care ar putea să fie pedepsit cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, cauza penală va fi examinată de către magistrata Viorica Severin, de la judecătoria Orhei. Presa a scris anterior despre judecătoare în contextul achitării fostului deputat Constantin Țuțu în dosarul penal deschis în aprilie 2012 după omorul lui Alexei Veretca în curtea unui restaurant din Codrii Orheiului.

Menționăm că președintelui raionului Orhei, care a fost depistat de oamenii legii în stare de ebrietate cu grad avansat la volanul automobilului, i-a fost suspendat permisul de conducere.


Codul penal prevede că conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similar se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

8
0
0
1
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?