X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Usatîi: Banii, pe care statul le datorează oamenilor pentru tarifele exageratei, trebuie să fie întorși

28 mar. 21:16   Politică
2837 0

„Am fost informați că ședința programată pentru 29 martie, la care urma să fie adoptată hotărîrea privind reducerea retroactivă a tarifelor la gaze, nu va avea loc."

"Motivul amînării – judecătorul este în concediu medical pînă pe 2 aprilie”. Este declarația emisă de liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, pe o rețea de socializare.

„Îi dorim să se însănătoșească cît mai repede și așteptăm cît mai curînd să fie numită o nouă dată a ședinței în care să fie pronunțată decizia. Cele 3 miliarde de lei, pe care statul le datorează oamenilor pentru tarifele exagerate din anii trecuți, trebuie să fie întorși sub formă de recalculare în viitoarele facturi”, a scris Usatîi, transmite realitatea.


Prima ședință de judecată în dosarul „Renato Usatîi vs Comisia pentru Situații Excepționale (CSE)” a durat mai puțin de două ore. În instanță s-au prezentat doar Renato Usatîi și avocatul acestuia. În sală nu a fost nici un reprezentant al Guvernului. Usatîi a avut posibilitatea să se expună în fața instanței, dar și să prezinte actele care probează acuzațiile aduse guvernării. Decizia finală a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, va fi anunțată la sfîrșitul lunii martie.

Precizăm că liderul PN cere tarife mai mici la gazele naturale, cu o dată din urmă, adică din 1 februarie 2023.

25
1
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?