Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 502
Preşedintele stiri: 3997

Spînu: Sînt cu inima împăcată. Toate deciziile le-am luat pentru oameni

7 dec. 2022,, 13:00   Politică
3348 0

Vicepremierul Andrei Spînu spune sincer și cu mîna pe inimă că toate deciziile privind sectorul energetic au fost luate fără vreun interes personal.

Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii ”Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei, transmite Știri.md.

Întrebat dacă acum pe timp de criză e posibil să se facă anumite „afaceri” care nu ar fi în folosul național, Spînu a răspuns: „Eu cu mîna pe inimă și cu maximă sinceritate vă spun că toate deciziile pe care le-am luat, le-am luat fără niciun interes personal și doar pentru a mișca sectorul energetic și a cîștiga independența țării noastre. Eu nu am frică, poate să vină Procuratura, CNA-ul, SIS-ul, deja m-am săturat, în fiecare zi cineva se adresează la Procuratură pentru mine. Oameni buni, veniți toți, eu înțeleg, eu o să plec de la minister, că n-o să fiu veșnic ministru, vă rog, cel care o să vină după mine să facă cea mai meticuloasă analiză și audit pe toate deciziile pe care le-am luat și să facă totul public. Eu repet încă o dată și am spus-o încă din primele zile cînd am ajuns la minister: nu am ce ascunde, sînt cu inima împăcată și toate deciziile le-am luat pentru oameni”.

Ministrul a încercat să explice și de ce planează aceste suspiciuni din partea unora.

„Eu nu știu de ce planează, eu înțeleg că este un subiect fierbinte, după COVID energia a devenit foarte fierbinte, eu înțeleg că probabil unii vor dividende politice. Să le facă! E o luptă politică normală, doar că ei trebuie să știe că acest guvern nu este un guvern asupra căruia să fie cea mai mică suspiciune că noi facem ceva ilegal sau împotriva oamenilor. Și cum am spus-o de multe ori, am un an și patru luni de cînd sînt la minister, spuneți-mi, vă rog, măcar o perioadă din istoria acestei țări cînd despre domeniul energetic s-a vorbit atît de mult și atît de transparent. Măcar o dată spuneți-mi, spuneți-mi ce s-a ascuns, care informație nu a fost făcută publică? Îi rog din răsputeri să verifice pagina mea de Facebook, comunicatele de la minister și au să vadă că în fiecare zi sau peste o zi este informație despre ce se întîmplă în sectorul energetic”, a spus Spînu.

2
0
0
0
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?