X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Sîrbu comentează avizul critic al Comisiei de la Veneția

20 mar. 2018,, 14:21   Politică
5831 12

Autorităţile de la Chişinău nu vor implementa deocamdată recomandările Comisiei de la Veneţia în ceea ce ţine de schimbarea sistemului electoral, reiterate într-un nou aviz făcut public ieri de experţii internaţionali.


Deputatul PD, Sergiu Sîrbu, dă de înţeles că recomandările vor fi puse în practică abia la următorul ciclu electoral, altfel spus, peste patru ani.

„Eu din prima sursă vă asigur că, da, Comisia a repetat unele îngrijorări pe care le-a făcut în luna iunie, în special ce ţine de oportunitate, dar noi am spus că nu vorbim despre oportunitate. Este decizia suverană a statului. În ce priveşte unele recomandări privind pragul electoral, etc, sigur că ele vor fi examinate, dar pe viitor. Acum ne concentrăm la implementarea corectă a legislaţiei deja în vigoare”, a declarat Sîrbu pentru Europa Liberă.

În noul aviz, Comisia de la Veneţia şi Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) regretă faptul că autorităţile de la Chişinău le-au ignorat recomandările şi au aprobat implementarea sistemului electoral mixt.

„Recunoscînd decizia suverană a deputaţilor moldoveni cu privire la sistemul electoral, s-a recomandat să nu se modifice sistemul electoral în actualul context din RM. Comentariile formulate în avizul din 2017 sînt încă valabile, iar Comisia de la Veneţia şi ODIHR regretă că această recomandare fundamentală nu a fost respectată. Rămîne de văzut cum va fi implementat sistemul mixt în practică la viitoarele alegeri”, se spune în noul aviz.

În avizul din iunie 2017, Comisia de la Veneţia şi ODIHR au subliniat lipsa unui consens privind aprobarea sistemului electoral mixt şi riscul ca unii candidaţi să poată dezvolta legături sau să fie în mod nejustificat influenţaţi de oameni de afaceri sau de alţi actori care îşi urmăresc propriile interese.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?