Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Sandu, despre evenimentele din 7 aprilie: „Lipsa dreptății și clarității doare”

7 apr. 2021,, 10:59   Politică
3044 11

La 12 ani de la tragicele evenimente din 7 aprilie, președintele R. Moldova, Maia Sandu, vine cu un mesaj pe pagina sa de socializare, prin intermediul căruia condamnă lipsa dreptății și clarității a tot ceea ce s-a întîmplat atunci.

„Au trecut 12 ani din 7 aprilie 2009. În tot acest timp, oamenii au cerut să se facă lumină și dreptate în legătură cu evenimentele din acele zile. Lipsa dreptății și clarității doare, ne stă laț în jurul gîtului. Nu au suportat niciun fel de consecințe nici judecătorii care au emis sentințe de condamnare a tinerilor, nici polițiștii care au bătut oamenii în „coridoarele morții”, nici șefii care au dat indicații și apoi au acoperit și protejat vinovații. Unii au rămas în sistem, achitați și chiar promovați în funcții. Alții s-au aciuat în funcții bine plătite în echipele noilor potentați ai vremii.

Cei care continuă să încalce legea și să lucreze contra propriului popor pot face asta doar pentru că au protecție - în procuratură, în instanțe, în parlament. Da, din păcate, avem încă în instituții persoane care eliberează hoți și închid ochii la abuzuri. Însă noi putem rupe cercul lor de protecție - ei sînt puțini și se bazează unii pe alții. Cei mai mulți oameni în țara noastră sînt cetățeni onești, care plătesc taxe la stat și trăiesc din bani cîștigați pe merit”, scrie Sandu.

Șefa statului spune că, în pofida acelor evenimente, deja de 12 ani, moldovenii sînt mai activi, mai implicați, mai puțin lăsători.

„Chiar dacă am avut destule dezamăgiri în acești 12 ani, am reușit lucruri cu care ne putem mîndri. Ne-am apărat libertatea și nu am admis dictatura în țara noastră. Construim în Moldova o societate deschisă, în care învățăm să ne cerem drepturile și să ne respectăm diferențele”, a mai scris Maia Sandu.


„Știu că mai avem mult de lucru pînă construim aici o țară în care vrem să trăim. Și mai știu că un om, chiar și în funcția de președinte, nu poate face ordine de unul singur. Am nevoie de voi. Am nevoie să lucrăm împreună și să credem că această țară poate fi curățată și poate deveni o casă bună pentru oamenii cinstiți”, conchide președintele țării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?