X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 507
Preşedintele stiri: 4002

Sandu a mulțumit Azerbaidjanului pentru sprijinul acordat în timpul crizei gazelor

15 dec. 2021,, 17:00   Politică
3414 5

La Bruxelles a avut loc întâlnirea între Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev.

Potrivit presei azere, în cadrul întrevederii, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev a menționat necesitatea intensificării comerțului și activizarea activității Comisiei interguvernamentale moldo-azere pentru cooperare comercial-economică.

"Ar trebui să aibă loc o nouă ședință a Comisiei. Membrii comisiei nu s-au mai întîlnit de aproximativ zece ani. M-am uitat la unele date și am constatat că volumul comerțului bilateral este foarte scăzut", a spus el.

Președintele Azerbaidjanului a menționat că potențial de creștere există și, prin urmare, cercurile de afaceri din cele două țări ar trebui să se unească.

"Comisia poate organiza o ședință și, de asemenea, poate face prezentări a potențialelor oportunități de investiții, a climatului de afaceri. Drept urmare, ar putea crește cifra de afaceri reciprocă", a menționat șeful statului azer.


La rândul său, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul întrevederii cu președintele azer, Ilham Aliyev, la Bruxelles, i-a mulțumit pentru sprijinul acordat în timpul crizei gazelor cu care s-a confruntat țara noastră.

"Vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat în timpul crizei gazelor. Am putea analiza potențialele soluții. Ca rezultat, am găsit o soluție pe termen scurt. Dar vrem să discutăm despre cooperarea noastră în sectorul energetic. Desigur, sîntem mereu interesați să analizăm oportunitățile de aprofundare a cooperării noastre din punct de vedere al afacerilor, al schimbului de opinii", a spus Maia Sandu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?