X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu noul Ambasador al Republicii Slovacia la Chișinău

31 mai. 2022,, 12:45   Politică
3079 0

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu noul Ambasador al Republicii Slovacia la Chișinău, Pavol Ivan. Șefa Executivului l-a felicitat pe oficialul slovac cu ocazia începerii misiunii în Republica Moldova și i-a dorit succes în exercitarea mandatului diplomatic, a relatat agenției Moldpres Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Părțile au trecut în revistă cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală, fiind apreciată vizita recentă la Chișinău a Președintelui Republicii Slovacia, Zuzana Čaputová.

Interlocutorii au reiterat necesitatea consolidării relațiilor comercial-economice bilaterale. În context, prim-ministrul a subliniat importanța unei deschideri mai mari a pieței Uniunii Europene pentru exporturile moldovenești și a punctat că mizează în acest sens și pe sprijinul Slovaciei.

Totodată, prim-ministrul a mulțumit pentru asistența oferită prin intermediul „Strategiei Republicii Slovacia de dezvoltare a cooperării cu Republica Moldova, pentru perioada 2019-2023”.

Ambasadorul Pavol Ivan a reconfirmat sprijinul Bratislavei pentru agenda europeană a Republicii Moldova, menționînd că guvernul slovac va oferi țării noastre expertiza necesară în acest proces.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?