Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Opinie: Șor va pierde totul și va merge la închisoare

20 iun. 2019,, 17:10   Politică
43436 7

Partidul Șor, finanțat din miliardul furat, își trăiește ultimele sale zile, iar liderul său, Ilan Șor - persoana implicată în raportul Kroll ca organizator principal și beneficiar al furtului unui miliard, ar putea să-și piardă în curînd toate bunurile și să meargă la închisoare.

O astfel de opinie a fost exprimată de deputatul din partea Partidul Socialiștilor, Bogdan Țîrdea, pe pagina sa de pe o rețea socială, transmite Noi.md.

El a reamintit că, deși Judecata în prima instanță l-a condamnat pe Ilan Șor la 7,5 ani de închisoare, el se află pînă în prezent la libertate și continuă să fure cinic statul.

"El se afla în spatele concesiunii, adică furtul de la populație a Aeroportului Internațional Chișinău, storcînd cîte 15-18 milioane de euro anual numai în baza unor așa-numite taxe de aeroport de 9 euro per pasager, avînd în vedere că au fost făcute zero investiții!"

De asemenea, el a atras atenția asupra faptului că la 8 aprilie 2015, la inițiativa viceprim-ministrului Osipov (aproapiat al lui Plahotniuc), guvernul Moldovei a modificat Codul vamal, permițîndu-i lui Șor să deschidă magazine duty-free în Transnistria și prin aceste magazine Șor făcea contrabandă cu țigări și produse alcoolice.


"Acum înțelegeți de ce Șor la 15 octombrie 2015 l-a denunțat pe Filat??? El deja atunci lucra împreună cu PDM! De asemenea, această slugă venea cu învinuiri împotriva lui Sandu și lui Dodon, îndeplinind toate poruncile Partidului Democrat", a spus deputatul PSRM.

El a reamintit că în 2018, guvernul Filip a dat în concesiune toate gările auto din țără. Au existat zvonuri precum că Șor stătea în spatele acestei fraude.

În anul 2017, întreprinderea de stat Gările și Stațiile Auto a primit un venit de 55,7 milioane de lei.

"Cu toate acestea, pe 14 iunie, Șor a părăsit țara. Partidul Șor a rămas sărac și cu datorii. Chiar și în parlament aceștia nu vin. Parlamentul a creat o comisie pentru furtul din sistemul bancar, care va duce la Șor. De asemenea, Parlamentul a creat o comisie pentru privatizările ilegale. Ministrul Economiei a declarat deja că aeroportul are toate șansele să fie reîntors poporului! Maia Sandu a anunțat, de asemenea, că nu vor exista magazine duty-free la vamă! Parlamentul pregătește o inițiativă de revizuire a codului vamal. Mai simplu vorbind, acesta va închide magazinele duty-free din Transnistria, ceea ce înseamnă că va dispărea și contrabanda! Veți fi surprinși, dar Șor a vîndut recent cele 12 magazine duty free omului de afaceri bulgar Marco Todorov. Mai bine zis, l-a tras pe sfoară pe bulgar!", a scris Bogdan Țîrdea.

"Mai pe scurt, Șor va pierde și Aeroportul, și compania Dufremol, și toate gările auto, și partidul sau jalnic. Și apoi va fi dat în căutare internațională. Iar mai apoi - și chiar sper asta – el își va denunța toți complicii și va merge la închisoare", a spus deputatul PSRM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?