X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Natalia Gavrilița invită companiile din Germania să investească în R.Moldova. În ce domenii

9 ian. 2023,, 13:00   Politică
3005 0

Prim-ministra Natalia Gavrilița invită companiile din Germania să investească în R. Moldova.

În cadrul discuțiilor avute la finele săptămînii trecute cu premierul Landului Hessen, Boris Rhein, oficialii s-au referit la importanța dezvoltării relațiilor bilaterale, avînd în vedere faptul că în Landul Hessen sunt stabiliți mai mulți reprezentanți ai diasporei moldovenești.

Prim-ministra a enumerat oportunitățile de extindere a cooperării pe dimensiunea economică, subliniind necesitatea de creare a unei platforme comune, prin intermediul căreia Republica Moldova va putea prezenta oamenilor de afaceri din Hessen oportunitățile investiționale ale republicii noastre.

„Republica Moldova este deschisă pentru investitori, iar Guvernul a întreprins mai multe măsuri pentru crearea unui climat investițional atractiv, astfel ca afacerile internaționale să găsească la noi condițiile necesare pentru extindere. Ne dorim să atragem noi domenii de investiții, cum ar fi produsele farmaceutice sau electronice", a spus Natalia Gavrilița.

În discuții, șefa Executivului a apreciat cooperarea dintre Poliția Landului Hessen și Inspectoratul General al Poliției (IGP) din Republica Moldova, accentuînd aportul părții germane în fortificarea capacităților Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În timpul apropiat, Poliția R. Moldova va recepționa o donație din partea Landului Hessen – două automobile și 100 de veste de protecție.


Boris Rhein a felicitat, la rîndul său, autoritățile și cetățenii Republicii Moldova pentru obținerea statutului de țară-candidată pentru aderare la UE și a apreciat ajutorul oferit de autoritățile de la Chișinău refugiaților ucraineni.

1
0
0
0
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?