X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Natalia Gavrilița a discutat cu ministrul român al Apărării despre securitatea regională

2 oct. 2022,, 14:03   Politică
2627 0

Prim-ministra Natalia Gavrilița s-a întâlnit pe 1 octombrie cu ministrul Apărării Naționale al României, Vasile Dîncu, care se află într-o vizită la Chișinău. Oficialii au discutat despre cooperarea dintre cele două state și s-au referit la subiectele de securitate regională, în contextul războiului din Ucraina.

Despre acest lucru se spune într-un comunicat de presă al Guvernului emis la 1 octombrie, transmite Noi.md.

În discuția cu ministrul român al Apărării, Gavrilița a menționat că autoritățile depun efort în continuare pentru gestionarea impactului războiului asupra Republicii Moldova, dar și pentru reformarea instituțiilor și modernizarea țării, transmite Noi.md, cu referire la newsmaker.md.

”Prim-ministra a apreciat înalt sprijinul guvernului român care ajută în depășirea numeroaselor crize, contribuie la dezvoltarea socio-economică a țării noastre, implementarea reformelor democratice și îndeplinirea obiectivului fundamental de integrare europeană a Republicii Moldova”, se spune în comunicatul Guvernului.

Amintim că ministrul român al Apărării a sosit la Chișinău în aceeași zi cu omologul său german, Christine Albrecht, care la o conferință de presă comună cu ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi, a menționat că Germania susține modernizarea armatei moldovenești.


"Vom ajuta Republica Moldova să achiziționeze drone militare și alte echipamente. Discutăm detaliile cooperării cu experții, de aceea nu pot oferi detalii, dar vă asigur că vom găsi posibilități", a spus ea.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?