X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

Germania se așteaptă ca autoritățile Moldovei să anuleze amnistia fiscală

3 aug. 2018,, 09:00   Politică
4417 2

Germania a supus criticii recentele decizii ale autorităților Moldovei privind amnistia fiscală și efectuarea așa numitei reforme fiscale mici și mizează pe stoparea promulgării legilor respective.

Acest lucru a fost declarat de către Secretarul de stat parlamentar al Ministerului Federal al Cooperării Economice şi Dezvoltării, doamna dr. Maria Flachsabrth, în cadrul unei întrevederi la Chișinău cu Viceprim-ministrul Iurie Leancă, relatează NOI.md.

Potrivit comunicatului Ambasadei Germaniei în Moldova, reieşind din situaţia politică actuală în Moldova, Maria Flachsbarth şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu anularea rezultatelor alegerilor primarului de Chişinău, menționînd că voinţa alegătorilor, alegerile libere şi statul de drept trebuie neapărat respectate. Potrivit ei, Guvernul Federal aşteaptă ca independenţa justiţiei să fie respectată, iar corupţia să fie combătută sistemic la toate nivelurile.

De asemenea Maria Flachsbarth a subliniat că adoptarea „Legii privind declararea voluntară şi stimularea fiscală” (amnistia fiscală) şi a aşa-numitei „mici reforme fiscale” în condiţii neclare şi într-un proces grăbit este criticabilă. La fel, din punctul de vedere al Guvernului Federal şi al altor state-membre ale UE, în special amnistia fiscală, prin care bunurile dobândite în mod ilegal pot fi legalizate în urma declarării voluntare prin achitarea unui impozit de 3 la sută, contravine angajamentelor Guvernului moldav de combatere a corupţiei şi edificare a statului de drept.

„Guvernul federal aşteaptă ca Guvernul moldav să ia în serios critica partenerilor internaţionali şi a societăţii civile din Moldova, să stopeze promulgarea acestor legi şi să le revizuiască în conformitate cu standardele internaţionale”, se menționează în comunicatul Ambasadei Germaniei la Chișinău.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?