X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Dodon – convins că socialiștii vor reveni la guvernare

19 sep. 2022,, 09:14   Politică
2638 0

Partidul Socialiștilor (PSRM) este în prezent singura alternativă actualei guvernări. Declarația aparține ex-președintelui Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, și a fost făcută în cadrul emisiunii „Общественный интерес” de la GAGAUZİYA RADİO TELEVİZİONU (GRT), un interviu publicat sîmbătă, 17 septembrie curent. În cadrul acestuia, se arată pro unui protest împotriva Maiei Sandu și a partidului care deține majoritatea parlamentară – PAS.

Igor Dodon a amintit de anul 2015, atunci cînd el, în comun cu Andrei Năstase de la Plaforma DA, Maia Sandu de la PAS și Renato Usatîi de la Partidul Nostru, și-au unit forțele pentru a da jos guvernarea construită de Vlad Plahotniuc, pe atunci lider al PDM. În această ordine de idei, a propus să se facă o asemenea unire și împotriva actualei guvernări, notează realitatea.

„Dacă nu vom face asta, vom fi lichidați cîte unul. Trebuie să ne adunăm toți – și de dreapta și de stînga, pe un front comun, fără drapeluri de partid, pentru a obține demisia acestei conduceri, iar la alegerile anticipate fiecare va merge cu ideologia și programul său. Nu trebuie să ne temem, trebuie să ieșim”.

Totuși, potrivit lui Igor Dodon, PSRM ar fi singura alternativă actualei guvernări.

„Nu există o echipă mai puternică. Ei trebuie să țină piept atacurilor, așa cum o fac eu. Nimeni din partid nu are problemele pe care le am eu. Și dacă eu pot să rezist, ei sînt obligați să o facă. Trebuie să fie pregătiți să ridice steagul și să meargă înainte, să se consolideze, să găsească limbă comună cu toți. Următoarea guvernare în Moldova se va baza pe socialiști. PAS va pierde toate alegerile viitoare: prezidențiale, parlamentare (sperăm, anticipate) și locale, care vor avea loc la sfîrșitul anului 2023”.


Este de menționat că anume în această duminică, 18 septembrie curent, are loc un protest la Președinție organizat de Partidul ȘOR. Anterior, nu o singură dată socialiștii au solicitat demisia Maiei Sandu.

7
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?