X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Dodon a declarat că a fost presat psihologic în ultimele două zile

26 mai. 2022,, 21:22   Politică
2922 0

Ex-președintele țării, Igor Dodon, reținut marți, 24 mai și plasat ulterior în arest preventiv la domiciliu, pentru 30 de zile, fiind bănuiit pe patru capete de acuzare, se plînge că ar fi fost presat psihologic în ultimele două zile, cît s-a aflat în izolatorul de poliție, transmite tv8.md.

„M-au ținut două zile cu lumina aprinsă noaptea în izolator. Maia Sandu, dacă nimerește în așa condiții, nu o să supraviețuiască”, s-a plîns Dodon jurnaliștilor, după decizia magistraților Judecătoriei Ciocana în privința măsurii preventive de arest la domiciliu.

Fostul șef de stat s-a mai plîns că în aceste zile i-ar fi fost presată familia.

„Au venit la 7 dimineața și mi-au speriat copiii, au sărit gardul la mama în sat. Scopul - ca să mă streseze psihologic și să cedez. Mi-au ridicat telefoanele, arhiva personală. Eu aștept în timpul apropiatfoto, video cu familia, ca să facă show-uri”, a mai declarat Igor Dodon.

Procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii CNA și SIS au descins marți, 24 mai, cu percheziții acasă, dar și în alte locații care aparțin fostului șef de stat, Igor Dodon. În aceeași zi, Igor Dodon și cumnatul său, Petru Merineanu, au fost reținuți.


Fostul șef de stat este bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminala, pentru care riscă cel puțin trei ani de închisoare, de trădare de patrie, care se pedepsește cu cel puțin 12 ani de detenție și de îmbogățire ilicită, pentru care ar putea face alți pînă la 7 ani de pușcărie. Magistrații Judecătoriei Ciocana l-au plasat joi, 26 mai, în arest la domiciliu, pentru 30 de zile. Procurorii vor contesta la Curtea de Apel decizia de azi a instanței.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?