X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Candu: Actuala neînţelegere cu UE va fi depăşită

13 iul. 2018,, 09:51   Politică
2951 6

Neînţelegerile ce au apărut între guvernarea de la Chişinău şi structurile Uniunii Europene (UE) vor fi depăşite, iar Republica Moldova va continua parcursul său european, o declarația în acest sens a fost făcute de președintele Parlamentului, Andrian Candu în cadrul unei ediții speciale a emisiunii ”Moldova în Direct”.

În acelaşi timp, şeful Legislativului şi-a exprimat regretul că actuala guvernare a intrat în confruntări politice inclusiv europene.

Andrian Candu a menționat că la toamnă relațiile cu UE ar putea fi îmbunătățite și că ar exista posibilități de deblocare a asistenței macrofinanciare din partea UE.

„Noi vrem ca lucrurile să găsească o anumită soluţie, adică să evolueze în aşa fel încît să găsim soluţii pentru a depăşi această neînţelegere. Iată de ce, în luna septembrie vom invita reprezentanţi ai UE să le arătăm şi ce s-a făcut în privinţa Comisiei juridice care a fost votată astăzi în Parlamentul Republicii Moldova, să vedem care sînt alte rezultate, să fie evaluate rezultatele şi s-ar putea ca decizia să se schimbe în luna septembrie. Inclusiv, în luna septembrie s-ar putea să apară o altă Rezoluţie în Parlamentul European”, a declarat Andrian Candu.

Potrivit lui Candu, suspendarea asistenței financiare din partea UE nu va afecta Republica Moldovam, iar asta pentru că graţie reformelor ce au fost implementate la Vamă și Serviciul Fiscal de Stat, administrarea fiscală, mediul de afaceri, puterea are un excedent la încasări în buget, la peste un miliard de lei. Astfel, actuala guvenrare, poate compensa această sumă care nu vine din partea UE.

Andrian Candu și-a exprimat regretul că actuala guvernare a intrat în confruntări politice „inclusiv europene”, menționînd că autoritățile își asumă tot ce s-a întîmplat în țară în ultimii doi ani, atît reușitele cît și insuccesele. Șeful Legislativului a reiterat faptul că în pofida anumitor neînțelegeri Republica Moldova va continua parcursul său european.

Președintele Parlamentului consideră că Moldova își va menține vectorul de integrare europeană și după alegerile legislative din acest an. „Suntem pentru o guvernarea pro-europeană. Cele mai apropiate de noi sînt partidele Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Politic Demnitate și Adevăr. Există potențial de a forma o alianță cu PAS si PPDA”, a mai spus Andrian Candu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?