Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Apel către Maia Sandu: Trei foști președinți ai țării vin să apere Academia de Administrație Publică

1 iul. 2022,, 15:04   Politică
4165 0

Aceștia au adresat o scrisoare Maiei Sandu, în care și-au exprimat dezacordul față de noua reformă a învățămîntului, care prevede absorbția unor universități de către altele, și au cerut revizuirea deciziei privind soarta acestei instituții.

Petru Lucinschi a remarcat că scrisoarea a fost semnată și de Mircea Snegur și Nicolae Timofti.

„Fondată în anul 1993, Academia a devenit un centru naţional de promovare a politicii statului în domeniul administraţiei publice, de formare și dezvoltare profesională a personalului angajat în cadrul serviciului public. Republica Moldova are astăzi nevoie de funcționari publici pregătiți la cel mai înalt nivel, misiune realizată cu succes de către Academia de Administrare Publică. (...) Ne exprimăm sprijinul, dar în același timp preocuparea, pentru demararea celui mai important proces de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Moldova din ultimii ani. Reformarea oricărui sistem presupune analize, consultare și un grad ridicat de responsabilitate pentru impact”, se arată în scrisoare.

Sorina Ștefîrță, consilier al președintelui pentru relații publice, a spus că o astfel de scrisoare nu a fost încă înregistrată în Președinție. Totodată, ea a confirmat că a existat un recurs semnat de primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, cu cererea de reexaminare a deciziei privind preluarea Universității de Stat din Tiraspol de către Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă de la Chișinău.

Ministerul Educației nu a prezentat, deocamdată, o reacție. Săptămîna aceasta, însă, ministrul Anatolie Topala a anunțat că unele universități din țară vor fi reformate prin absorbția altor instituții de învățămînt superior.


3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?