O spune vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, care califică apariția în spațiul public a înregistrării audio de la ședința Veronicăi Dragalin cu procurorii anticorupție, drept o mare ilegalitate, notează Noi.md cu referire la ipn.
Ieri, în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, le spune procurorilor că „nu are răbdare să intre personal în casă, cu echipe de mascați, la ora 6 dimineața, față de copii, soți sau soții, ca să fie arestați și încătușați”. Expertul Wachdog, Valeriu Pașa, spune că persoanele care s-au declarat intimidați de șefa Procuraturii Anticorupție sînt aceleași care au servit regimului Plahotniuc.
Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, spune că disensiunile dintre Procuratura Anticorupție și CNA nu fac bine reformei justiției, iar aceste practici distructive trebuie să înceteze.
„Aceste dispute nu fac bine imaginii Republicii Moldova în contextul integrării europene și noi, respectînd independența instituțiilor respective, transmitem cît se poate de clar că o asemenea abordare în spațiul public și în comunicarea interinstituțională este inacceptabilă. Înregistrarea care a apărut în spațiul public este o mare ilegalitate, cei care au participat la întîlnire sînt procurori anticorupție și unii dintre ei au reclamat că s-au simțit intimidați de șefa instituției respective. Acest lucru lasă un gust amar, pentru că o bună parte din acei procurori au făcut acel gest rușinos, semnînd în susținerea Guvernului lui Plahotniuc. Aflîndu-se sub presiunea unui regim oligarhic, nelegitim, antipopular, ei s-au văzut nevoiți să-l sprijine pe Plahotniuc și atunci nu s-au simțit intimidați. Iar acum se simt intimidați cînd șefa Procuraturii Anticorupție le cere să respecte legea?”, spune vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi.
Veronica Dragalin a confirmat autenticitatea înregistrării audio, menționînd că a fost făcută în timpul ședinței care a avut loc la 7 iunie cu întregul colectiv al Procuraturii Anticorupție în sala de la etajul 5 din sediul CNA, unde nu au fost prezente persoane în afara colectivului Procuraturii Anticorupție.
Adăuga comentariu