Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii

11 mar. 2021,, 09:32   Societate
2353 0

Casa Națională de Asigurări Sociale a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii, anunță instituția într-un comunicat de presă.

Pentru plata indemnizației unice la nașterea copilului au fost alocați 24,9 milioane de lei, pentru indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 2 ani – 27,4 milioane de lei, pentru indemnizația lunară pentru creșterea copilului conform opțiunilor pînă la vîrsta de 2,2 ani sau 3 ani – 119,4 milioane de lei, pentru indemnizația lunară de suport pentru creșterea pînă la 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină – 1,2 milioane de lei şi pentru indemnizația paternală – 1,9 milioane de lei.

Familiile cu copii pot solicita acordarea indemnizațiilor adresate familiilor cu copii prin depunerea cererilor în mod electronic prin intermediul serviciului electronic „e-Cerere. Indemnizații”.

Prin site-ul oficial al CNAS, www.cnas.md, sau portalul guvernamental unic al serviciilor publice https://servicii.gov.md/ecnas, poate fi solicitată indemnizația unică la nașterea copilului, indemnizația lunară pentru creșterea copilului, pentru persoanele asigurate, conform opțiunilor – pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani sau pînă la împlinirea vîrstei de 2 ani şi 2 luni, precum și indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 2 ani, pentru persoanele neasigurate. De asemenea, poate fi solicitată indemnizația lunară de suport pentru creșterea pînă la vîrsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină și indemnizația paternală.

Cererea electronică se acceptă numai în cazul în care solicitantul și copilul sînt înregistrați în Registrul de stat al populației și este confirmată relația de rudenie între solicitant și copil în baza informației din Registru.


Pînă în luna martie, CNAS a finanțat pensii, indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, alocații, indemnizații viagere sportivilor de performanță, suportul unic, compensați, ajutor de deces, suportul financiar, precum și indemnizații pentru familiile cu copii, în sumă de 1632,7 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?