X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Mitropolitul Vladimir cere interzicerea marșurilor LGBT în Moldova

26 mai. 2018,, 12:42   Societate
5398 2

Mitropolitul Moldovei Vladimir vine cu o solicitare către autorităților de la Chișinău să interzică marșuri de genul celui organizat la data 19 mai, marșul Solidarității „Fără Frică de iubire”, eveniment care susține comunitatea LGBT din Republica Moldova.

Mesajul a fost adresat către Președintele Republicii Moldova, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Prim-ministrul Republicii Moldova și Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și deputaților din legislativul curent.

Mitropolia Moldovei a insistat să nu fie autorizate astfel de marșuri, îndemnînd atît autoritățile, cît și membrii, simpatizanții și promotorii comunității LGBT să renunțe la acest proiect, care reprezintă nu doar o jignire publică la adresa cultelor religioase, ci și a majorității societăți.

„Conform articolului 8 al Legii privind Întrunirile, autoritățile au tot dreptul să nu permită desfășurarea acestei acțiuni, care atentează direct la moralitatea publică și care încalcă flagrant ”libertățile altor persoane”. În același timp, Constituția țării prin Articolul 48 prevede expres că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor””, se menționează în apel.

„Această acțiune amorală a constituit o nouă provocare pentru societatea autohtonă, care își menține verticalitatea morală, în duhul învățăturii creștine,” mai adaugă Mitropolia.


Direcția mitropolitană subliniază comunitățile religioase au fost îndemnate să nu iasă la proteste contra marșului „Fără frică de iubire”, dar cu toate acestea, numeroși cetățeni ai țării au ieșit la un protest pașnic, prin cîntări și rugăciuni de pocăință.

„Sute de protestatari pașnici au suferit în urma intervenției reprezentanților ordinii publice: bărbați și femei (inclusiv copii aflați cu părinții) au fost bruscați, loviți cu bastoane de cauciuc, stropiți cu gaze lacrimogene, tîrîți și forțați fizic. Polițiștii au distrus cîteva icoane, au rupt veșminte clericale, maltratînd protestatarii nu doar fizic, ci moral și psihologic. Din 19 mai pînă în prezent la adresa Mitropoliei parvin sute de plîngeri din partea credincioșilor de a fi luate măsurile de rigoare privind actele de violență și de sfidare a protestatarilor pașnici”, scrie Mitropolia.

La final, mitropolitul Vladimir a rugat deputații „să fie oprit acest flagel distructiv, care întinează moralicește societatea noastră declarată ortodoxă și care susține valorile familiei” și a rugat aleșii poporului să revizuiască Legea nr. 121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea egalității. „Or, încheind acest mandat de legislatori în toamna acestui an, ce valori moral-spirituale lăsați Domniile Voastre generației tinere?”, se menționează în mesaj.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?