X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Dosarul medicului Vadim Scarlat: A fost condamnat pentru malpraxis

7 feb. 2022,, 14:54   Societate
3623 0

Medicul obstetrician-ginecolog Vadim Scarlat, sancționat în 2019 de Judecătoria Chișinău cu amendă de 115 mii de lei pentru că a transmis unui magistrat 2.000 de euro pentru ca judecătorul să dea o soluție favorabilă într-un dosar penal cu privire la decesul unui nou-născut în care medicul avea calitate de învinuit, a fost condamnat de prima instanță pentru malpraxis.

O decizie în acest sens a fost dictată de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, la 31 ianuarie curent, transmite Noi.md cu referire la Zdg.md.

Sentința nu a fost deocamdată publicată pe site-ul instanței de judecată.

Potrivit Procuraturii, medicul Vadim Scarlat a fost condamnat pentru săvîrșirea infracțiunii de încălcare din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 8 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis.

Tot procurorii menționează că, în conformitate cu prevederile art. 90 din Codul penal, executarea pedepsei cu închisoarea aplicată lui Scarlat a fost suspendată pe un termen de probațiune de 1 an.


2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?