Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Boţan: Cred că toţi politicienii au pufuşor pe botişor

20 oct. 2015,, 11:00   Politică
3551 5

Боцан: Думаю, что все политики имеют грешки
Foto: gagauzinfo.md

E bine că odată cu ridicarea imunităţii deputatului liberal-democrat, Vlad Filat, a fost spart abcesul de corupţie care a cuprins ţara, însă acest lucru trebuiau să-i atingă pe toţi politicienii. De această părere este analistul politic, Igor Boţan, director executiv la ADEPT, care e de părere că toţi politicienii din Moldova au „pufuşor pe botişor”.

Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul dezbaterii publice cu tema: „Profesionalismul organelor de drept, comportamentul clasei politice şi al protestatarilor în cazul retragerii imunităţii şi reţinerii deputatului Vlad Filat, preşedinte PLDM”, organizată de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

„Situaţia în Republica Moldova a degradat în mod constant din luna noiembrie a anului trecut când s-a aflat despre acest jaf al secolului. Vedeţi că Vlad Filat de la tribuna Parlamentului a chemat oamenii să nu mai aibă încredere în organele de drept. Dacă un lider politic spune aceasta, puteţi să vă daţi seama care sunt limitele imaginaţiei politicienilor din opoziţie, a oamenilor care protestează şi se simt jefuiţi.

Nu vi se pare straniu că cel vânat cheamă la nesupunere instituţiilor de ocrotire a normelor de drept?”, întreabă Igor Boţan referindu-se la „vânătoarea” asupra lui Vlad Filat, organizată de politicianul Renato Usatîi pe 15 octombrie, când s-a votat ridicarea imunităţii deputatului liberal-democrat.

„Noi ştim că instituţiile de ocrotire a normelor de drept au fost partajate între liderii politici. Părerea mea este că are loc o reglare de conturi între clanurile politice. Aş vrea să înţeleg dacă din punctul de vedere al unui avocat au fost respectate procedurile? Îmi este interesant dacă Parlamentul trebuia să acţioneze atât de rapid fără să-i lase timp acuzatului de a se proteja. Este important să înţeleg, dacă această reacţie fulminantă a fost absolut necesară”, a opinat expertul.

Igor Boţan mai menţionează că ulterior reţinerii lui Vlad Filat în presă au apărut 2 seturi de materiale din dosarul în care acesta este vizat. „Adică scurgerea s-a făcut ca să aibă o rezonanţă – prin publicarea autodenunţului lui Şor şi documentelor găsite în sediul PLDM. Recidivul are loc ca în cazul din luna februarie 2013, când au apărut interceptările telefonice. Îmi pare o chestie halucinantă care pare a fi un indicator al captivităţii instituţiilor statului”, a subliniat analistul.

Igor Boţan spune că actuala guvernare este ilegitimă fiindcă a minţit oamenii în campania electorală. „Acum aflăm cum se finanţează campaniile şi partidele, ne putem întreba cum a fost finanţat PDM, care tot plăteşte analişti şi bloggeri. Ştim că şi PL, şi PCRM, şi cred că şi PSRM au aceleaşi probleme. Mă bucur că acest abces a fost spart, dar probabil trebuiau să fie atinşi toţi, cred că pufuşor pe botişor au toţi”, a încheiat expertul proiectului IPN.

Dezbaterea cu tema: „Profesionalismul organelor de drept, comportamentul clasei politice şi al protestatarilor în cazul retragerii imunităţii şi reţinerii deputatului Vlad Filat, preşedinte PLDM” este a 42-a din cadrul ciclului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?