Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4033

Streleț: În ziua protestului am primit un teanc de avertizări de la SIS

9 sep. 2015,, 10:45   Politică
4327 7

Streleț: În ziua protestului am primit un teanc de avertizări de la SIS
Foto: ipn.md

Premierul Valeriu Streleț a dezvăluit motivul pentru care a refuzat să discute cu reprezentanții Platformei „DA” la Casa Guvernului pe 6 septembrie. Acesta susține că a fost avertizat pe parcursul zilei de Serviciul de Informații și Securitate, de Serviciul Pază de Stat și Ministerul de Interne cu privire la posibile provocări, cu preluarea controlului asupra clădirii guvernamentale, notează NOI.md.

„Am primit un teanc întreg de avertizări și de la SIS, și de la Serviciul Pază de Stat, și de la MAI despre posibilele provocări și riscuri la care poate fi expusă clădirea Guvernului. S-a luat în calcul un posibil scenariu radical, de exemplu intrarea unui grup de protestatari în Casa Guvernului și preluarea controlului, s-au luat în calcul și anumite legături cu partidele de extremă stîngă, care ne-au fost raportate. Acolo nu era preponderent electoratul proeuropean, existau elemente eterogene. Totodată, în ziua de duminică revendicările se schimbau de la o oră la alta”, a precizat Streleț la postul public de televiziune.

Potrivit premierului, faptul că grupul de reprezentare al manifestanților a refuzat să poarte discuții la sediul Ministerului Agriculturii denotă lipsă de seriozitate. Mai mult, potrivit lui Streleț, unii dintre membrii acestuia ar fi lansat o serie de atacuri la adresa reprezentanților Guvernului.

„Refuzul lor mi se pare un element care scoate în evidență nu dorința de a dialoga, dar de a face spectacol în fața camerelor de luat vederi, dorința ca unele frînturi de discuții să fie folosite pe scena protestului, să fie luate ridiculizate și lansate anumite injurii și atacuri la persoană față de reprezentanții Guvernului”, a precizat Streleț.

În ciuda acestor disensiuni, premierul a spus că este totuși pregătit să poarte discuții cu manifestanții și să examineze fiecare problemă în parte. „Noi vrem să le propunem o foaie de parcurs, un plan de acțiuni care vizează problemele economice, sociale”, a adăugat Streleț.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?