Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 507

Poroşenko, cere dezarmarea "grupărilor ilegale"

14 iul. 2015,, 10:17   Externe
4763 1

Foto: ruvr.ru

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a ordonat luni serviciilor de securitate și poliției să dezarmeze "grupările ilegale", afirmînd că acestea au amenințat că vor destabiliza țara, afectată deja de conflictul cu separatiștii în est.

Poroșenko a declarat că incidentul de la sfîrșitul săptămînii trecute între membrii unui grup de extremă dreapta și poliție în orașul Mukacevo (vest), în apropiere de granița cu Ungaria, Slovacia și Romînia, a fost pur și simplu o luptă pentru controlul asupra rutelor pentru contrabandă, potrivit Agerpres.

Președintele ucrainean a părut să vizeze gruparea paramilitară Pravîi Sektor (Sectorul de Dreapta), care a jucat un rol important în protestele ce au dus la răsturnarea de la putere, anul trecut, a președintelui susținut de Moscova Viktor Ianukovici, afirmînd că nicio forță politică nu ar trebui să gestioneze celule armate în Ucraina și să conducă 'celule infracționale'.

Gruparea naționalistă de extremă-dreapta a cerut demisia ministrului de interne în weekend, după ce doi dintre membrii săi au fost uciși într-un schimb de focuri cu poliția la Mukacevo, spunînd că incidentul ar fi fost provocat de poliție. Ministerul de Interne a precizat că gruparea a deschis prima focul. Poroșenko a cerut o anchetă dură privind evenimentele petrecut în acest caz și ca Ministerul de Interne, serviciile de securitate și alți oficiali din domeniul aplicării legii să dezarmeze "toate grupările armate ilegale'.

"Nici o forță politică nu ar trebui să aibă și nu va avea niciun fel de celule armate. Nicio organizație politică nu are dreptul să creeze grupări criminale", a declarat Poroșenko.

Săptămîna trecută, el a afirmat că fluxul de arme provocat din cauza conflictului cu separatiștii proruși în est a crescut riscul de infracționalitate gravă în Ucraina, unde corupția s-a dezvoltat sub regimul Ianukovici, iar autoritățile sînt criticate pentru că nu reformează sistemul de justiție suficient de repede.

"Trebuie să ajungem la originea problemelor. Mă refer la clanuri, contrabandă, corupție și altele asemenea", a explicat președintele ucrainean.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?