Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

OECD a înrăutățit estimările de creștere a economiei mondiale în 2015

4 iun. 2015,, 02:00   Externe
2789 0

Foto: ukprojekt.com

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a înrăutățit estimarea privind creșterea economiei mondiale, apreciind că investițiile rămân reduse, iar riscurile legate de posibilul faliment al Greciei afectează încrederea, transmit Reuters și Bloomberg. Declinul prețului țițeiului și măsurile de relaxare monetare adoptate de principalele bănci centrale vor sprijini o redresare graduală. De asemenea, aprecierea dolarului face mai ieftine exporturile altor state, se arată în raportul organizației.

Economia mondială va înregistra anul acesta un avans de 3,1%, față de de 3,7% estimat în noiembrie, dar anul viitor creșterea va accelera la 3,8%, a previzionat OECD. În 2014, PIB-ul global a înregistrat o expansiune de 3,3%.

După ce BCE a implementat în martie măsuri de relaxare cantitativă de 1.100 miliarde de euro, zona euro ar urma să înregistreze o expansiune de 1,4% în 2015 și de 2,1% în 2016. PIB-ul Chinei va înregistra un avans de 6,8% anul acesta și de 6,7% anul viitor, în timp ce economia SUA ar putea crește cu 2% în 2015 și cu 2,8% în 2016.

Principalul motiv al nivelului redus al investițiilor îl reprezintă redresarea slabă a economiei și incertitudinile privind perspectiva unei creșteri mai solide. Există și motive specifice fiecărei țări: condițiile dure de creditare din unele părți ale Europei, prețul mai scăzut al țițeiului în America de Nord, excesul de investiții din trecut înregistrat în China, se arată în raportul OECD.

Organizația estimează că rata șomajului în zona euro se va situa la 11,1% în 2015 și la 10,5% în 2016, dublu față de nivelul previzionat pentru SUA, de 5,2% anul viitor și mult peste media OECD, de 6,6% în 2016.

Conform prognozei revizuite a BCE, anul acesta, economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,5%, față de o expansiune de 1% estimată anterior, reflectând impactul favorabil al scăderii prețului la țiței și al deprecierii euro. În 2014, PIB-ul UE a crescut cu 1,4%, iar al zonei euro cu 0,9%, conform datelor preliminare publicate recent de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Înființată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 34 de state membre OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?