X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Alegeri în Spania: Negocierile ar putea bloca drumul "indignaților" spre primăriile din Barcelona și Madrid

25 mai. 2015,, 12:00   Externe
2601 0

Foto: news.rambler.ru

Spaniolii au adresat duminică un avertisment sever clasei politice, deschizînd porțile primăriilor din Barcelona și Madrid "indignaților", după alegerile municipale și regionale în care partidul antiliberal Podemos și-a confirmat în ansamblu locul al treilea pe scena politică a țării, comentează AFP.

La Barcelona, lista militantei împotriva expulzărilor Ada Colau s-a situat înaintea celei conduse de primarul în exercițiu, Xavier Trais, un naționalist conservator. Ea a obținut 11 locuri, față de 10 mandate pentru edil, cinci pentru Ciudadanos (centru dreapta) și patru pentru Partidul Socialist catalan.

La Madrid, lista "Ahora Madrid" condusă de Manuela Carmena, care include mai ales reprezentanți ai Podemos, a ocupat locul al doilea după Partidul Popular (20 de consilieri contra 21 de consilieri), însă ar putea guverna cu sprijinul Partidului Socialist (nouă locuri), Ciudadanos clasîndu-se al patrulea cu șapte mandate.

Duminică seară cu puțin înainte de miezul nopții, simpatizanții acestei foste judecătoare în vîrstă de 71 de ani au sărbătorit ceea ce au considerat a fi o victorie, în această capitală a Spaniei condusă de dreapta în ultimii 23 de ani, leagăn al mișcării "indignaților" contra corupției și austerității.

Nu departe de Muzeul Prado, ei și-au exprimat zgomotos satisfacția cînd fosta judecătoare s-a referit la un moment "extraordinar", după o campanie finanțată numai de donațiile militanților.

În același timp, la Barcelona alte persoane sărbătoreau victoria listei conduse de Ada Colau, 41 de ani, simbol al "indignaților" susținută de Podemos ca și Manuela Carmena și care, la fel ca ea, a ezitat înainte de a se lansa în politică.

Bucuria lor va fi însă repede umbrită de realitatea negocierilor ce vor urma acestor rezultate: în lipsa votului universal direct, Ada Colau trebuie să fie învestită de consiliul municipal și poate fi răsturnată de o coaliție a opozanților. La Madrid, PP, care rămîne în frunte, dar pierde zece consilieri, are încă șanse.

"Va trebui să guvernăm, cu excepția unui acord între partide", a explicat rivala Manuelei Carmena, contesa Esperanza Aguirre.

Pe ansamblul țării, dreapta nu s-a prăbușit, dar cedează teren. Ea a pierdut o regiune care a trecut la Partidul Socialist (Estremadura, vest) și păstrează 12 din cele 13 în care au avut loc alegeri, însă fără majoritate absolută. Voturile PSOE însumate cu cele ale Podemos depășesc frecvent pe cele PP.

Podemos, înființat în ianuarie 2014 de un grup de profesori în științe politice, s-a plasat pe locul al treilea în 12 regiuni. "Partidele aflate la putere au înregistrat cele mai proaste rezultate din istoria lor", a reacționat cu mîndrie liderul acestuia, Pablo Iglesias, care a promis "o schimbare ireversibilă".

Cealaltă nouă formațiune politică națională, Ciudadanos, partid de centru dreapta apărut în Catalonia, s-a prezentat în aproape o mie de primării și s-a ridicat pe locul al treilea la nivel municipal cu un discurs modern, favorabil oamenilor de afaceri, implacabil în legătură cu corupția.

Aceste rezultate nu ușurează deloc sarcina dreptei la putere, care se pregătește pentru un alt maraton în vederea alegerilor legislative, prevăzute la sfîrșitul anului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?