X 
Eurovision stiri: 518
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4009

Maduro: Sancțiunile SUA, "cea mai agresivă lovitură dată vreodată Venezuelei"

10 mar. 2015,, 21:00   Externe
5226 0

Foto: agerpres.ro

Președintele venezuelean Nicolas Maduro a calificat luni seară drept "lovitura cea mai agresivă, nedreaptă și nefastă dată vreodată Venezuelei" anunțul SUA de sancționare a unor responsabili din această țară acuzați de încălcări ale drepturilor omului, relatează AFP. 'Președintele Barack Obama a dat azi (luni — n.r.) Venezuelei cea mai agresivă, nedreaptă și nefastă lovitură', a afirmat liderul de la Caracas, într-un discurs de două ore transmis la radio și televiziune.

'Nu aveți dreptul să ne agresați și să declarați că Venezuela este o amenințare pentru poporul american. Amenințarea pentru poporul american sunteți dumneavoastră', a adăugat el, precizând că executivul de la Caracas va cere marți Adunării Naționale să-i acorde puteri speciale pentru a reacționa la 'agresiunea imperialistă'.

Tensiunea a crescut luni între Washington și Caracas, anunțul de instituire a sancțiunilor americane la adresa unor responsabili venezueleni acuzați de încălcări ale drepturilor omului ducând la rechemarea imediată a celui mai mare reprezentant diplomatic venezuelean în SUA.

Acest nou episod survine după mai mulți ani de fricțiuni, cele două state nemaivând ambasadori din 2010, notează AFP.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?