Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Voronin: Papuc a prevenit un „maidan” chișinăuian (VIDEO)

22 ian. 2015,, 13:30   Societate
10157 14
Foto: noi.md
„Nu vă pare straniu că după 6 ani de la evenimentele tragice din aprilie 2009 și practic cu o zi înainte de ședința Parlamentului, Curtea de Apel Chișinău pronunță sentința de condamnare a ex-ministrului Afacerilor Interne Gheorghe Papuc și fostului comisar general al capitalei Vladimir Botnari? Și asta în condițiile în care nici eu, nici societatea nu cunoaște nici sentința, nici partea de acuzare”, a declarat în fața jurnaliștilor președintele PCRM, Vladimir Voronin, notează NOI.md.

Comentînd recenta decizie a instanței de judecată în privința lui Papuc , politicianul a amintit că după 6 ani de anchetă societatea civilă așa și nu a primit răspuns la întrebarea cine a organizat violențele din aprilie 2009, „în schimb au fost condamnate persoanele care nu au permis declanșarea haosului”.

„De menționat că unul dintre magistrații care a luat decizia de condamnare, domnul Pleșca, a condus comisia parlamentară specială în anul 2009, care urma să ancheteze evenimentele din aprilie. Însă, conform legii, acest om nici nu are dreptul să participe la procesul de judecată. Mai mult, la timpul respectiv eu am fost invitat la audieri de membrii acelei comisii. Le-am răspuns detaliat la întrebările puse și concomitent m-am interesat: poate în loc de acuzații Papuc ar trebui de mulțumit pentru că a prevenit un maidan chișinăuian?!”, a declarat liderul comuniștilor.

Răspunzînd la întrebarea referitoare la expirarea termenului de prescripție, Vladimir Voronin a precizat că „încă în anul 2011 a fost luată decizia de a înceta anchetarea acestui dosar din lipsă de probe și expirarea termenului”. „Însă cu cîteva zile înainte de sentința Curții de Apel, dosarul a fost recalificat din infracțiune gravă în infracțiune deosebit de gravă, care nu are termen de prescripție. Mi se pare că cineva dorește să se acopere”, a conchis Voronin.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?