Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4009

PARE 1+1: Noi oferim o posibilitate reală (VIDEO)

15 dec. 2014,, 10:30   Business
7128 1
Foto: noi.md
„Timp de patru ani de activitate proiectul PARE 1+1 și-a dovedit nu numai eficiența, dar și i-a interesat pe partenerii noștri externi să-și investească propriile mijloace financiare în extinderea programului”, a comunicat pentru NOI.md directorul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Iulia Iabanji, secretara Comitetului de supraveghere a programului PARE 1+1.

Potrivit ei, de la începutul activității în anul 2010, în cadrul acestui program au fost finanțate 500 de proiecte. Toți cunosc principiul de bază al proiectului: fiecare leu investit în dezvoltarea propriei afaceri de către cetățenii Moldovei care au revenit din străinătate va fi suplinit cu un leu de către Guvern. Ceea ce prezintă interes este faptul că fiecare leu investit de stat a atras în economia țării deja 3 lei: timp de patru ani, sub formă de granturi au fost însușiți 85 de milioane de lei, pe cînd investițiile au însumat peste 200 de milioane de lei.

„Astfel, noi nu numai că încurajăm revenirea acasă a cetățenilor noștri care muncesc în străinătate, dar și le oferim o posibilitate reală de a-și asigura familia cu un cîștig demn obținut de pe urma propriei afaceri în țara natală. În afară de aceasta, în așa mod se realizează și un alt obiectiv propus de conducerea țării: să se inverseze tendința care s-a stabilit atunci cînd 93 la sută din mijloacele transferate în țară erau cheltuite pentru consum. Este necesar de interesat populația să investească mijloacele financiare cîștigate în dezvoltarea propriei afaceri” , a specificat specialistul.

Printre alte succese înregistrate, Iabanji a menționat, în special, că ei nu numai examinează, apreciază proiectele și acordă ulterior mijloace antreprenorilor începători, ci și pe parcursul anilor următori le oferă servicii de consultanță, asistență în studierea și perfectarea documentelor, în orientarea pe piața mărfurilor și serviciilor, precum și în identificarea partenerilor.

„Propria experiență ne motivează să ne punem scopuri noi. Noi deja convingem Guvernul să ridice plafonul maxim al asistenței statului (astăzi ea constituie 400 de mii de lei). În Mexic, spre exemplu, este realizat nu doar programul 1+1, ci și 1+2, 1+3, și chiar 1+4. Implementarea unei astfel de abordări la noi va extinde considerabil posibilitățile antreprenorilor în însușirea unor proiecte mai mari cu fabricarea produselor cu o valoare adăugată mai sporită. Acest obiectiv noi intenționăm să-l propunem Guvernului”, a conchis Iabanji.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?