NATO a decis să iubească Ucraina, dar fără contract de căsătorie

Foto : ruvr.ru

NATO a încheiat pe 5 septembrie summit-ul său din Ţara Galilor, care, din cauze lesne de înţeles, a avut loc sub semnul „crizei ucrainene”, căutării de „metode de pedepsire a Rusiei” şi de căi de consolidare „a securităţii europene în contextul noilor ameninţări”.

Cum se întîmplă adesea la reuniunile NATO, la început s-au auzit multe „discursuri înfocate”, iar după aceea tot atît de multe decizii moderate. S-a hotărît ca NATO să fie prietenă cu Ucraina, dar fără s-o primească în rîndurile organizaţiei.

Ucrainei i s-a promis un ajutor de 15 milioane de dolari. Însă nu în mod direct, ci prin fonduri speciale: logistică, comandament şi control, apărare cibernetică, medicină militară şi reabilitarea răniţilor. Kievul nu va primi de la NATO trupe şi arme în mod direct.

Preşedintele Ucrainei, Piotr Poroşenko, i-a pus pe gînduri pe cei mai mulţi membri ai NATO, atunci cînd la conferinţa finală de presă a declarat că unele ţări din Alianţă deja livrează în Ucraina „armament de înaltă precizie” fără o aprobare NATO în acest sens. Reprezentanţii SUA, Marii Britanii, Poloniei şi ţărilor baltice au refuzat să comenteze declaraţiile lui Poroşenko.

În ansamblu, summit-ul din Ţara Galilor ar fi putut fi considerat un triumf antirusesc absolut al NATO, dacă nu ar exista un „dar”. Finala antirusească a fost stricată puternic de propunerile de pace ale preşedintelui Vladimir Putin în vederea încetării focului în Ucraina. Membrii grupului de contact pentru Ucraina le-au analizat în aceeaşi zi la Minsk. Această finală a fost umbrită şi mai mult de diplomaţii din UE, care tot pe 5 septembrie au declarat că dacă încetează focul în Ucraina, UE este pregătită să renunţe la adoptarea de noi sancţiuni împotriva Moscovei.

În legătură cu summit-ul NATO, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că din toate evenimentele din cadrul întîlnirii a fost clar că în „criza ucraineană” unii fac parte din „partidul războiului”, iar alţii din „partidul păcii”.

La Newport s-a adoptat un comunicat şi o declaraţie transatlantică. Documentele prevăd formarea „unor trupe de reacţie rapidă”, din care să facă parte în jur de 4 mii de militari. Pentru ei se va crea toată infrastructura necesară în Polonia, Romînia şi ţările baltice. La insistenţa Berlinului, Parisului şi Romei au fost respinse propunerile ţărilor baltice de a deschide baze permanente ale NaTO în Europa de Est, pentru a nu irita Rusia.

La summit, SUA au cerut din nou ca Europa să-şi ţină promisiunea şi să aloce în scopuri militare 2% din PIB. Această propunere pare să fi fost aprobată. Dar ea se repetă la fiecare summit al Alianţei. 75% din cheltuieli le suportă SUA. Şi doar patru ţări UE alocă 2% din PIB. Acest lucru, fireşte, obligă ţările să urmeze orbeşte politica americană, în schimb le ajută să econimisească sume mari de bani.