X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

Lavrov: Rusia a informat Ucraina că intenționează să trimită un nou convoi umanitar

25 aug. 2014,, 15:19   Externe
3309 0
Foto : agerpres.ro
Rusia a informat Ucraina că intenționează să trimită un nou convoi umanitar pe teritoriul ucrainean, a declarat luni ministrul de externe rus Serghei Lavrov într-o conferință de presă care a avut loc la Moscova, informează Reuters și ITAR-TASS.

'Am trimis ieri o notă oficială Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, în care facem publică intenția noastră de a trimite un nou convoi umanitar. Suntem siguri că acest lucru se va face chiar din săptămîna în curs', a anunțat șeful diplomației ruse, precizînd că o 'listă detaliată' a încărcăturilor din noul convoi a fost trimisă de asemenea Kievului, împreună cu nota oficială.

Serghei Lavrov a îndemnat autoritățile ucrainene să coopereze pentru facilitarea de noi convoaie umanitare. 'Sperăm că neînțelegerile apărute la trecerea primului convoi vor fi luate în considerare și nu vor mai fi întîrzieri artificiale', a subliniat ministrul rus.

Totodată, potrivit lui Lavrov, Rusiei i-ar plăcea să 'negocieze condițiile pentru trimiterea convoiului pe același traseu, cu participarea de grăniceri și vameși ucraineni, cît mai repede posibil'. Șeful diplomației ruse a mai declarat că Moscova este pregătită pentru o 'strînsă cooperare cu Crucea Roșie'.

Anunțul vine după ce Kievul și Occidentul au criticat Moscova pentru trimiterea unui prim convoi umanitar la sfîrșitul săptămînii trecute, fără autorizație din partea oficialităților ucrainene și fără escortă de la Crucea Roșie, așa cum era stabilit inițial.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?