X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Rasmussen promite sprijin Ucrainei

8 iul. 2014,, 12:00   Externe
3787 0
Foto: ruvr.ru
Sistemul de apărare colectivă a NATO a fost din nou supus provocării, în urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Această declaraţie a fost făcută de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în timpul discursului ţinut de el la Consiliul Atlantic de la Washington.

Potrivit lui, anume acest subiect va fi unul dintre cele mai importante la Summitul NATO din Țara Galilor. "Este evident că agresiunea rusă împotriva Ucrainei creează un număr mare de accente pentru necesitatea de a consolida sistemul de apărare colectivă. De aceea, la summit sper că vom adopta un plan de pregătire, care va asigura reacţionarea rapidă, în caz de necesitate, de protecţie a aliaților noștri", a menţionat Rasmussen.

El a subliniat că la NATO a fost luată decizia de extindere a cooperării cu partenerii estici. "În ceea ce privește Ucraina, lucrăm în cadrul Comisiei NATO-Ucraina și deja am avut mai multe întrevederi în ultimul timp", a declarat secretarul general.

Potrivit acestuia, ambele părți "au aprobat un program atotcuprinzător de cooperare".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?