X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1428
Preşedintele stiri: 4011

Fiodor Ghelici: Declarațiile politicienilor din Găgăuzia prezintă pericol pentru stat

12 iun. 2014,, 17:18   Societate
3952 5
Foto: noi.md
Autorităţile Moldovei trebuie la modul cel mai ferm, în cadrul legislaţiei în vigoare, să curme orice incitări la violenţă. Declarația aparține președintelui Asociației „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, care a comentat, în cadrul unei conferințe de presă, afirmațiile recente ale deputatului Adunării Populare Ilia Uzun potrivit căruia „în Găgăuzia sînt oameni capabili să ia arma în mînă și să-și restabilească republica”.

„Eu sînt pentru curmarea îndemnurilor la arme. Radicaliștii de orice soi trebuie închiși. Nu contează din a cui gură se aud asemenea îndemnuri – a unui găgăuz, ucrainean sau român. La ce a dus zăngănitul armelor vedem în exemplul Ucrainei. În Moldova nu trebuie să se întîmple nimic asemănător. Este strașnic cînd sînt ucise femei şi copii", a menționat activistul.

La rîndul său, jurnalistul Mihail Lupașco a menționat că „în masa lor minorităţile etnice din Moldova respectă legea”. „Cetățenii ţării care nu vorbesc în limba moldovenească și pe care îi numim «vorbitori de limbă rusă» – ucraineni, găgăuzi, bulgari, greci, evrei – nu se opun autorităţilor și orînduirii de stat. Scopul nostru comun este bunăstarea într-o societate pașnică a Moldovei”, a menționat Lupaşco.

Amintim că deputatul Adunării Populare a Găgăuziei Ilia Uzun a declarat recent că Găgăuzia intenționează să revină la statutul de republică autoproclamată în afara Moldovei de la începutul anilor 90, iar „mii de găgăuzi, inclusiv el personal, știu să mînuiască arma și sînt gata să lupte cu Moldova”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?