Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Partidul Comuniştilor îndeamnă autorităţile să respecte Constituţia

13 feb. 2014,, 16:05   Politică
3451 5
Foto: pcrm.md
Partidul Comuniştilor, care se află în opoziţie, a îndemnat autorităţile "să respecte Constituţia şi să nu modifice sistemul electoral în anul alegerilor parlamentare". Potrivit agenţiei "Infotag", despre aceasta a declarat preşedintele fracţiunii parlamentare a PCRM, Maria Postoiko, în discursul său în cadrul şedinţei inaugurale a sesiunii Parlamentului.

Deputata a criticat acţiunile autorităţilor în 2013, menţionînd că precedenta sesiune s-a încheiat cu iregularităţi procedurale, "cînd, în condiţii de netransparenţă, Parlamentul a adoptat politica bugetar-fiscală".

"Aceste documente de importanţă majoră pentru orice stat, astăzi sînt mai degrabă dovada hotărîrilor arbitrare şi criminale ale două-trei persoane şi nu o urmare a unei decizii conştientizate, responsabile a guvernării. La întrebarea „ce a mai realizat guvernarea?” este greu de dat un răspuns concret, cert este însă că în anul trecut oamenii au devenit mai săraci şi mai lipsiţi de drepturi; că educaţia şi ocrotirea sănătăţii au făcut un salt în haos şi degradare, iar oameni în Moldova rămîn tot mai puţini", a menţionat Postoiko.

Comunista a îndemnat colegii din coaliţia de guvernare "să nu se dedea tentaţiei de a menţine acest regim de guvernare, deoarece acest regim nu este viabil". Din numele PCRM, Postoiko a propus colegilor să se dezică de represiunea opoziţiei, să excludă monopolul asupra surselor mass-media, să nu preseze autorităţile locale şi cetăţenii. Ea a amintit că "toate cifrele demonstrate prin sondaje, care denotă preferinţele alegătorilor, nu mai pot fi schimbate substanţial".

Maria Postoiko a subliniat că cei de la putere trebuie să se pregătească pentru alegeri, pentru a asigura cetăţenilor libertatea de exprimare. Totodată, în premieră, timp de doi ani, reprezentantul opoziţiei nu a insistat asupra dizolvării Parlamentului şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?