X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Din nou promisiuni deșarte din partea autorităților

21 ian. 2014,, 10:57   Societate
5128 10
Foto: noi.md
Minciuni și bătaie de joc. Astfel a calificat, solicitată de NOI.md, deputata fracțiunii parlamentare a PCRM Galina Balmoș promisiunile ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, privind majorarea pensiilor și, respectiv, a nivelului de viață al pensionarilor.

„Aceste declarații evident preelectorale trebuiau să fie reflectate în bugetul țării pe acest an, însă aceste cifre nu sînt prevăzute. Indexarea de 8% a pensiilor în nicun caz nu poate fi numită majorare. Ce înseamnă acest adaos mizer la pensii în condițiile în care prețurile la mărfuri și servicii cresc vertiginos?”, a întrebat retoric Balmoș.

În opinia deputatei PCRM, situația persoanelor în etate se înrăutățește pe an ce trece. Mai mult, potrivit ei, procedurile birocratice care au fost complicate de actuala putere au făcut aproape imposibilă plasarea în aziluri chiar și a bătrînilor care au rămas absolut singuri. Balmoș consideră că aceeași soartă o au și copiii din familiile social vulnerabile și acuză autoritățile că promovează deschis politica de reducere și închidere a internatelor, copiii fiind întorși părinților alcoolici.

„Chiar din momentul venirii la putere ministrul Muncii se plînge pe formula imperfectă de indexare a pensiilor, elaborată de noi. Însă în cei patru ani de guvernare ei așa și nu au propus o formulă proprie. Este clar că inițiativele fracțiunii PCRM la acest capitol nu sînt luate în calcul. Dar ei nici propriile proiecte de legi care conțineau anumite momente raționale nu au reușit să le aprobe”, a menționat Balmoș.

„De aceea și afirm că declarațiile lui Buliga sînt doar niște promisiuni preelectorale deșarte, pentru care nici măcar nu le este rușine”, a conchis deputata PCRM.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?