X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4025

Fostul premier belgian Wilfried Martens a murit la 77 de ani

10 oct. 2013,, 11:13   Externe
2435 0
Foto: dcnews.ro
Fostul premier belgian Wilfried Martens a murit în noaptea de miercuri spre joi la vîrsta de 77 de ani, a anunţat Partidul Popular European (PPE), al cărui preşedinte a fost timp de 23 de ani, informează presa belgiană.

Wilfried Martens a anunţat marţi că renunţă temporar la funcţia de preşedinte al PPE din cauza stării sale de sănătate. El a deţinut funcţia de preşedinte al PPE din 1990.

Pînă în prezent nu s-au furnizat amănunte privind cauzele decesului, dar se ştie că fostul premier a suferit multă vreme din cauza unor probleme cardiace. De asemenea, el a fost spitalizat de urgenţă la sfîrşitul lui august din cauza unor probleme de coagulare sanguină.

Wilfried Martens a murit la locuinţa sa din Lokeren în prezenţa soţiei şi a copiilor. Funeraliile sale vor avea loc sîmbătă, 19 octombrie, la catedrala Saint Bavon din Gand.

Niciun om politic belgian nu a condus atîtea guverne şi nu a fost prim-ministru atît de mult de timp ca Wilfried Martens, care a deţinut această funcţie fără întrerupere între 1979 şi 1992, cu excepţia unei perioade de opt luni în 1981. Aflat în fruntea unei coaliţii formate de social-creştini şi liberali, a luat parte direct la evoluţia federală a Belgiei, concretizînd realizarea regiunilor valonă şi flamandă în 1980.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?