X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

"Văduva albă" din Nairobi, vînată de Interpol (FOTO)

27 sep. 2013,, 14:44   Externe
3448 0
Foto: publika.md
Kenya a început vînătoarea membrilor care au avut legătură cu masacrul de la mall-ul Westgate din Nairobi. Interpolul a emis, ieri, un mandat de arestare pe numele Samanthei Lewthwaite, irlandeza de 29 de ani, supranumită ,,Văduva Albă''.

Interpolul nu a făcut o legătură directă între recenta tragedie de la mall-ul de lux Westgate şi emiterea mandatului de arestare pentru Samantha Lewthwaite. Un tribunal din Nairobi a acuzat-o de activităţi teroriste încă din decembrie 2011. Se bănuieşte că irlandeza, văduva unuia dintre atacatorii sinucigaşi de la metroul londonez din 2005, ar face parte din temuta grupare teroristă Al Shabaab. Într-un mesaj audio postat pe net, conducătorul grupării radicale i-a elogiat pe cei care au luat parte la operaţiunea teroristă din capitala Kenyei.

61 de civili şi şase membri ai forţelor de securitate keniene şi-au pierdut viaţa în timpul crizei de la Westgate. Sîmbăta trecută, mai mulţi terorişti din gruparea somaleză Al Shabaab au luat ostatici peste 1500 de oameni în complexul comercial din capitala Kenyei. Clădirea arată acum ca după război. Mormanele de moloz şi pereţii ciuruiţi de gloanţe redau dramatismul celor patru zile de criză. Echipe speciale fac eforturi uriaşe pentru ca lucrurile să redevină la normal.

Autorităţile au anunţat că în curînd oamenii vor putea să meargă din nou la mall pentru cumpărături şi distracţie. În plus, oficialii de la Nairobi au promis că toţi cei implicaţi în acţiunea teroristă vor plăti scump.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?